Sindicalist: Să fie schimbaţi toţi directorii care au distrus sindicatele
Liderul sindical de la Mine Jilţ - Turceni, Petre Mămăligă, speră că directorii care s-au implicat în distrugerea mişcării sindicale să fie înlocuiţi. Din 2012 şi până acum, la nivelul companiei au fost mai multe modificări în structura sindicatelor, generate de implicarea administraţiei.
Laurenţiu Ciurel, fostul director general executiv al CE Oltenia, şi-a făcut un obiectiv din a distruge Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), condusă atunci de Marin Condescu. A început prin a acorda cotizaţia sindicală în funcţie de interese, a dat FNME afară din sediul din centrul oraşului, a spart federaţia când sindicatele din Turceni, Motru şi Craiova au plecat la drum să facă un sindicat cu Ion Ruşeţ, ajuns între timp director la CEO. Nu s-a oprit aici şi a înfiinţat propriul sindicat, Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO), dar şi un departament în cadrul CE Oltenia unde a reunit toţi sindicaliştii ascultători.
Sindicalistul Petre Mămăligă admite că administraţia a lucrat intens la distrugerea mişcării sindicale şi spune că cei care au făcut asta ar trebui demişi. „Mi-aş dori ca toţi directorii care s-au implicat activ în destrămarea mişcării sindicale să fie schimbaţi. Chiar mi-aş dori acest lucru. Lista e mare, sunt destui care numai poliţe au plătit în această perioadă“, a declarat acesta. „A fost distrusă când administraţia a încercat să-şi impună oameni în anumite zone. În 2010 am unit cinci sindicate şi am făcut un singur sindicat, în 2012-2013 au fost înfiinţate cinci sindicate peste noapte, făcute de actuali sau foşti directori“, a mai spus liderul. Şi sindicatul din care face parte Mămăligă a susţinut în câteva rânduri acţiunile administraţiei. Petre Mămăligă spune că presiunile au fost foarte mari. „Sindicatul Mine Energie Jilţ Turceni a fost un sindicat care ave 2554 de membri şi nu e aşa uşor să încerci să păstrezi membrii ţinând cont că s-a pus presiune pe salariaţi. Când am avut de protestat am ieşit şi am protestat. Riscam să dispărem ca entitate, pe Jilţ s-a pus o presiune mare“, a mai spus el.
Cât despre iniţiativa unor sindicalişti de unificare a organizaţiilor, acesta crede că ar fi o soluţie. „Oricând se poate pune baza unui astfel de sindicat pentru că nu ar mai apărea patru federaţii la masă şi ar trebui să fie aceeaşi voce. E o soluţie benefică, dar va fi greu să-i aduni pe toţi la un loc şi să accepte această idee. Dar orice e posibil“, a declarat Petre Mămăligă.