Cine sunt aliaţii lui Ciobotărică

Laurenţiu Ciobotărică este de trei luni şi ceva director interimar la Complexul Energetic Oltenia, timp în care a reuşit să-şi pună tot Gorjul în cap. Ciurel era mic copil la capitolul duşmani, faţă de Ciobotărică. Ciurel era susţinut de sindicatele pe care le-a creat şi finanţat, respectiv SMEO şi cele desprinse din FNME. Ciobotărică este contestat şi de SMEO - Univers, şi de FNME, deşi sindicatele din cele două federaţii se detestă între ele.
Ciurel a fost susţinut public de PSD. Ciobotărică are împotrivă absolut toate partidele şi absolut toţi politicienii din judeţ. La început au fost reticenţi cei de la PSD, supăraţi că „oamenii lor” sunt în pericol să-şi piardă funcţiile. Apoi liberalii, care au încercat şi ei să facă unele recomandări pentru numiri de şefi, dar nu le-a ieşit. Au urmat atacurile lui Morega, apoi ale lui Daviţoiu de la Mişcarea Populară, supărat şi el că fratele lui a fost pus director doar pentru zece zile. Au urmat politicienii supăraţi că rămâne sportul fără finanţare şi vorbim aici de Cârciumaru, Călinoiu, Iriza şi aşa mai departe.
Oamenii de afaceri din judeţ se manifestă mai puţin, dar motive să-l aplaude pe Ciobotărică nu prea au, câtă vreme acesta a redus contractele şi cu 25%, cum ar fi cele de la transport.
Cu alte cuvinte, Ciobotărică nu are aliaţi între liderii sindicali, oamenii politici şi cei de afaceri din Gorj. Nu doar că nu are aliaţi,chiar are duşmani. Nici printre colaboratori nu pare să aibă oameni de încredere, câtă vreme tot schimbă la şefi şi nu îşi stabileşte o echipă. Ghinion, nici măcar vremea nu ţine cu el, anunţându-se o primăvară ploioasă, cu adieri de vânt care vor scoate din piaţă grupurile termo.
Complexul Energetic Oltenia are nevoie de o schimbare profundă pentru a rezista pe piaţă. Sunt necesare şi reduceri de personal, dar nu de aici va veni salvarea companiei. Toţi angajaţii CE Oltenia ştiu că sunt măcar 2.000 de oameni care nu-şi justifică existenţa în companie. Toţi minerii ştiu că au colegi care nu vin la serviciu decât în ziua de salariu, în rest lucrează la casele unor şefi. Şi sunt cu zecile la fiecare carieră. Aşa că loc de reducere este, problema este dacă vor pleca cei care trebuie. Reducerea de costuri cu munca vie va conta, dar nu suficient cât să salveze compania. Este necesară o decăpuşare reală, un departament bun de vânzare de energie, o structură organizatorică flexibilă. Un mod modern de a conduce, despre care tot vorbeşte pe facebook şi ministrul Energiei.
Din păcate, încă nu este clar dacă tinerii veniţi la conducerea CE Oltenia, în funcţii cheie, vor să facă treabă. Presupunând că vor, nu e clar dacă știu, dacă pot. Toată ura care se adună asupra lor este cauzată în primă fază de faptul că strică grupurile de interese din Gorj, fie ele politice, de afaceri, sindicale sau din sport. Administraţia Ciobotărică îi poate avea aliaţi doar pe salariaţi, pe gorjenii de rând, dar asta numai dacă reuşeşte să convingă de bunele ei intenţii şi de capacitatea de a face treabă. Dacă Ciobotărică nu îşi va atrage salariaţii de partea lui, explicând fiecare decizie, dacă nu va da dovadă de transparenţă, nu va avea nicio şansă.

Vizualizări: 4,457

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: