Nu e în regulă!  Marţi, reexaminarea actului normativ privind darea-n plată de către Comisia de Buget-Finanţe a ignorat complet impactul asupra bugetului şi finanţelor României, a inovaţiei premieră mondială care legiferează în fapt neplata datoriilor asumate prin contracte anterioare. Miercuri, a venit rândul Comisiilor reunite juridice şi economice de la Senat să expedieze în derizoriu, într-o atmosferă de teatru-circ absurd greu de descris, exact consecinţele juridice şi economice cuantificabile în plăţi de miliarde de euro din banii contribuabililor.

În plenul reunit, Enache Jiru, ministrul adjunct al Finanţelor a declarat, citez:

"Dacă-mi permiteţi o scurtă intervenţie, privind acest articol foarte important, cu retroactivitatea. Vreau să atrag atenţia, din experienţa Ministerului Finanţelor, care este reprezentantul Statului in litigiile internaţionale. Există riscul ca acest amendament de retroactivitate să nască litigii la curţile internaţionale şi mă refer la Curtea Internaţională de soluţionare a litigiilor de la Washington... Avem experienţa cazului Micula, dar şi a altor cazuri. Toate băncile se vor îndrepta împotriva Statului. Singurul care va plăti este Statul Român. Adică, bugetul statului. Există acest risc. Ca minister care administrează bugetul de stat... (vociferări din sală).”

I s-a permis intervenţia, dar atât. Amendamentul privind aplicarea legii dării în plată neretroactiv a fost respins în aplauzele bezmetice ale galeriei iniţiatorului actului normativ, deputatul Zamfir. Desigur, în imaginaţia aleşilor, sprijinirea fără discernământ ale acestui act cu caracter vindicativ le sporeşte şansele în competiţiile electorale care urmează. Se înşeală!

Cred că lucrurile au mers mult prea departe în acest spectacol grotesc. Există o majoritate tăcută, formată din milioane de contribuabili din România care trebuie să înţeleagă exact ceea ce a vrut să spună Enache Jiru, pentru că din buzunarele lor se vor face plăţile!  Avertismentul oficialului de la Finanţe, chiar dacă s-a lovit de zidul vociferărilor şi indiferenţa onoraţilor senatori, nu vine pe un teren gol. Anul trecut, la începutul lunii decembrie, Andreas Treichl, CEO al Erste Group, Carlo Vivaldi, Șef al Diviziei Europa Centrală și de Est a UniCredit Group, Frédéric Oudéa, preşedinte al Federaţiei Europene a Băncilor şi CEO al Société Générale, Karl Sevelda, CEO al Raiffeisen Bank Internaţional, au transmis o scrisoare președintelui Klaus Johannis în care atenţionau:

”Este mai mult decât probabil că o astfel de interferenţă în contractele comerciale private deja existente să conducă, în mod particular, la deposedarea nejustificată de o proprietate fără nicio compensaţie, la violarea dreptului de liberă circulaţie a capitalului și la violarea principiului de drept care interzice aplicarea retroactivă a legilor. Considerăm că violarea acestor principii de drept ridică şi o îngrijorare serioasă asupra constituţionalităţii legii {...} Ne-ar plăcea să evităm să fim forţaţi să luăm în considerare paşii următori în a ne apăra investiţiile din România şi am putea evalua acţiuni legale în România, la nivel bilateral (în baza Tratatelor de Investiţii Bilaterale în vigoare) precum şi la nivel european..”

Are cineva vreo îndoială, în condiţiile în care ne pregătim entuziast să dăm o lege care încalcă fără dubii principiile sus-amintite de către cei 4 bancheri, că aceştia vor avea tot dreptul să se adreseze instanţelor internaţionale pentru a-şi recupera prejudiciile? Eu unul nu am şi este vital ca opinia publică să ştie că există un risc enorm de antrenare a unor daune imense ce vor fi plătite din banii tuturor contribuabililor. Vorbim de sume concrete, de ordinul miliardelor de euro, după estimările rezultate din diverse scenarii, putând să reprezinte până la 2% din Produsul Intern Brut. Acesta poate fi deznodământul haiduciei cu care se mândreşte avocatul iniţiator al acestei legi de EV Mediu Târziu şi deputatul susţinător al neplăţii contractelor, fără să precizeze că jaful produs iniţial sub un pretext social, iar ulterior sub cel al ”legii economice” ar putea fi decontat din banii tuturor românilor, fie ei împrumutaţi sau nu la bancă. Ei sunt cu adevărat cei daţi în plată!

Cum este posibil ca la nivelul legiuitorilor să se manifeste, în pofida avertismentelor, o asemenea atitudine sfidător superficială în ceea ce priveşte banul public, când acestea vin de la ministerul responsabil cu administrarea bugetului? A respinge, practic fără niciun fel de dezbatere, pe repede înainte, toate amendamentele prezentate de Banca Naţională a României, susţinute de doi viceguvernatori, care vin să sprijine reexaminarea legii cerută de Preşedinte, în condiţiile unui asemenea impact bugetar, este o chestiune, în opinia mea, de noaptea minţii!

Refuzul de a scoate Programul Prima Casă, de sub incidenţa acestei aberaţii legislative, care înaintează rapid spre Camera Deputaţilor, nu are, aşa cum ar trebui să fie evident pentru orice om cu inteligenţă sub medie, doar efectul tăierii accesului tinerilor la un credit pentru locuinţă în condiţii mai facile. Sunt 160.000 de credite, în sumă de circa 30 de miliarde de lei, deja acordate în baza unei garanţii a statului, acelaşi care vine acum s-o anuleze prin efectul legii! Deci, se poate ajunge la incredibila situaţie ca, peste noapte, cele mai garantate credite din România, cele cu garanţii ale statului şi garanţii imobiliare, să devină cele mai riscante din punctul de vedere al băncilor. Gravitatea situaţiei vine din faptul că legea română  pune în discuţie însăşi calitatea garanţiei statului român. Au oare idee senatorii din comisiile care ar trebui să se ocupe cu buget, finanţe, economie şi juridic cât de prost sună asta în urechea oricărui investitor? De pildă, cel care în baza garanţiei statului este dispus să finanţeze deficitul bugetului de stat, care tocmai s-a triplat în ultimele 3 luni din cauza unei tăieri permanente de venituri şi a unei simultane majorări de cheltuieli generate de aceeaşi iresponsabilă competiţie electorală? Păi, nici cea mai indulgentă agenţie de rating din lume nu poate trece aşa ceva cu vederea. Riscăm o retrogradare a ţării şi punerea în pericol a finanţării cu costuri rezonabile pentru cheltuieli curente şi stocul de datorie publică. Se ignoră, în modul cel mai iresponsabil cu putinţă, faptul că datoria publică a României, garantată de stat, este deţinută de investitori privaţi, iar acestora li se semnalează de la vârful statului român că, la o adică, garanţia aceea poate dispărea.

Scriam anul trecut, prin vară, că pe măsură ce ne apropiem de alegeri, orizontul deciziilor raţionale se îngustează până la dispariţie şi că, din această cauză, suntem martori neputincioşi în faţa unei crime cu premeditare având drept victimă stabilitatea macroeconomică. Spuneam asta în contextul în care într-o Uniune Europeană măcinată mărunt de problema datoriilor suverane, România, ca stat membru, reuşise performanţa extraordinară a unei consolidări fiscale la care state dezvoltate nici nu visează. Din păcate, avertismentele experţilor indiferent de unde au venit, de la BNR, FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială nu au putut să prevină trecerea nefirească, imprudentă şi pe contrasens de la consolidare fiscală la risipă, de la un trend de scădere a datoriei publice la unul de creştere. De la excedent, s-a triplat deficitul bugetar în nici 3 luni. Cu chiu cu vai, deficitul programat pentru acest an a fost ”fixat” la 2,95% din PIB la un pas mic de limita care ne poate duce la declanşarea procedurii de deficit excesiv de către Comisia Europeană. Aceeaşi al cărei avertisment potrivit căruia legea dării în plată aplicată în forma actuală reprezintă un risc economic major este văzută ca parte a unei conspiraţii de către iniţiatorii legii, şi iată, senatorii unui stat membru al Uniunii Europene, nu-i contrazic, ba dimpotrivă! Ei bine, la acest deficit, senatorii noştri n-ar ezita să mai adauge vreo 2% din PIB! Şi simultan  să taie, iresponsabil, variantele de finanţare ale acestuia!

În context, pentru mine este terifiant să constat ca observator al evoluţiei proiectului de lege a dării în plată, că legiuitorii nu manifestă doar inexplicabile lacune în ceea ce priveşte activitatea băncilor, de intermediari financiari, adică intermediari de bani şi nu intermediari de case , ci că sunt complet neştiutori în ceea ce priveşte sursele de finanţare ale deficitului bugetar. Adică, cu toată stima, domnilor senatori ai comisiilor de buget finanţe, de unde vin banii pentru finanţarea deficitului bugetar, adică a diferenţei dintre veniturile bugetare acelea scăzute şi cheltuielile bugetare acelea mai mari... Ei bine, din împrumuturi. Ale cui? Ale statului (prin titluri de stat cu garanţia lui pe care o anulaţi). De la cine? De la bănci. Care bănci? Păi, astea care o să dea statul în judecată pentru că le subtilizaţi din venituri prin lege! Nu-i aşa că sună ciudat? Prezint scuze dacă nu am fost destul de explicit. Pentru că aşa pare după ce am asistat perplex la atitudinea greu de calificat a unor comisii de specialitate în faţa riscurilor semnalate nu doar de creditorii interni ai României (băncile) dar şi în faţa tuturor creditorilor instituţionali ai ţării, din care enumerăm: Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD etc etc.

Proiectul legii dării-n plată este o veritabilă bombă cu ceas care va exploda în bugetul ţării, iar senatorii prin atitudinea lor, au grăbit deja numărătoarea inversă. Asta nu mai este lege, asta seamănă cu un sabotaj la adresa stabilităţii financiare a statului român. Domnilor, nu faceţi din România o ţară de dat în plată, dar care nu prezintă nicio garanţie că-şi poate plăti datoriile! Găsiţi alte căi să scăpaţi de terenurile alea. Cei care v-au trimis în Parlament nu merită aşa ceva!

Daniel Oanţă,

Consultant strategie BNR