Cinci craioveni băgaţi în spital de un şofer fără experienţă

O întreagă familie din Craiova a ajuns la Spitalul Târgu Jiu, ca urmare a unui accident de circulaţie. Cinci persoane, printre care şi un copil de un an şi jumătate, se întorceau de pe Transalpina, dar în dreptul localităţii Câmpu Mare maşina în care se aflau a fost acroşată de o alta cu număr de Gorj, aflată în depăşire. Şoferul gorjean, un tânăr de doar 20 de ani aflat cu sora sa în maşină, a scăpat cu răni uşoare şi susţine că cealaltă maşină se afla în depăşire. Poliţia îl contrazice, dar ancheta va continua.

Cele cinci persoane aflate în autoturismul grav avariat erau din judeţul Dolj şi se întorceau de pe Transalpina. În Câmpu Mare au fost depăşite de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, care din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului. A acroşat maşina pe care o depăşea şi în urma impactului cele două autoturisme care rulau cu viteză au fost proiectate în afara părţii carosabile, fiecare pe altă parte a drumului. Un martor ocular a povestit cum a decurs evenimentul. ”Se întorceau de pe Transalpina. La un moment dat au fost depăşiţi de un autoturism care a făcut balans, i-a agăţat şi i-a aruncat în afara părţii carosabile. Erau cinci persoane în maşină, printre care şi un copil de un an şi jumătate. Doi pasageri au fost încarceraţi. Şoferul este în stare critică am înţeles”.

Dă vina pe celălalt şofer

Şoferul vinovat de producerea accidentului venea cu sora lui de la Novaci şi trebuia să ajungă la Târgu-Jiu. El s-a ales cu o sperietură, iar pasagera din dreapta doar cu câteva zgârieturi care nu au necesitat transportul acesteia la spital. Deşi el este vinovat de toată tragedia, tânărul de 20 de ani dă vine pe celălalt şofer: ”Nu eu i-am depăşit. Ei m-au depăşit pe mine. Eu mergeam regulamentar. Ne-a acroşat şi am fost aruncaţi unul într-o parte a drumului şi celălalt pe partea cealaltă”. 

Poliţiştii au elucidat cazul

Poliţiştii ajunşi imediat la faţa locului au demarat imediat cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul soldat cu cinci victime. ”Din primele cercetări se pare că evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei excesive. Tânărul de 20 de ani s-a angajat într-o depăşire, a pierdut controlul volanului, a acroşat autoturismul pe care-l depăşea şi ambele maşini au fost proiectate în afara părţii carosabile”, a declarat inspectorul Florin Lăzărescu.

Zona în care a avut loc accidentul este cunoscută ca fiind zona cu cele mai multe evenimente rutiere din cauza vitezei excesive.

RĂNIŢI

Victimele au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu multiple traumatisme. ”Am primit cinci victime dintr-un accident rutier cu multiple traumatisme. Toţi sunt policontuzionaţi. Unul dintre ei este în stare gravă şi a fost trimis la Craiova. Din fericire copilul de 1 an şi jumătate este stabil”, a declarat medicul Mady Huzu.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: