Fraudă la titularizare? Nota 4 devine 7!

Scandal la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, unde două candidate la examenul de Titularizare la Limba Engleză au solicitat recorectarea tuturor lucrărilor după ce în urma contestaţiilor o persoană a ajuns de la 4 la nota 7, nota minimă pentru a primi un post titularizabil. Cele două motrence i-au cerut explicaţii inspectorului general adjunct Ion Işfan, care şi-a ieşit din fire. Important este că în toată această încurcătură, o persoană a pierdut postul din învăţământ.

Cele două candidate cer întreruperea procesului de repartizare a posturilor titularizabile şi să fie recorectate lucrările din centrul de la Motru. „Nu este posibil aşa ceva. E o diferenţă prea mare. Noi vrem să fie reorectate toate lucrările. Este imposibil să se dea două puncte la contestaţie. Ar trebui suspendat şi procesul de repartizare a posturilor şi să se recorecteze lucrările”, spun acestea.

Doi se ceartă şi al treilea câştigă

Două profesoare de limba engleză care au participat la examenul de titularizare au suspiciuni cu privire la felul în care au fost corectate lucrările şi cum au fost notate. Una dintre ele a obţinut la titularizare puţin peste 4 şi a făcut contestaţie, dar a câştigat câteva sutimi. A rămas însă uimită că o altă contracandidată a obţinut peste două puncte în urma contestaţilor. „Examenul a fost unul foarte greu şi nu este nicio ruşine că eu am obţinut notă sub cinci. Eu am făcut contestaţie şi s-au mai adăugat doar două sutimi la notă, iar o altă candidată a obţinut la examen 4,52, iar după contestaţie 7, 25. Aşa ceva nu este posibil pentru că în mod normal la contestaţie nota nu poate fi mărită cu mai mult de un punct”, a menţionat Alice Andras-Hoară. Nota mărită în urma contestaţiei cu peste 2 puncte a făcut ca o altă candidată, care obţinuse peste şase la examen să piardă postul. „Eu am luat cea mai mare notă din centru. Am luat 6, 30 şi mi s-a spus să nu mai fac contestaţie că nu se măresc notele cu prea mult, poate îmi mai dau câteva sutimi. Am înţelesc acest lucru pentru că aşa s-a întâmplat şi în anii trecuţi. Nu mi-a venit să cred când am văzut că după afişarea rezultatelor de la contestaţie o altă candidată, care a luat sub cinci a obţinut 7,25 şi m-a depăşit. În această situaţie eu pierd postul”, a precizat Delia Gângu, dar nu a vrut să facă public numele celei care îi va ocupa postul.

Nervos, Işfan le-a trimis la Poliţie

Problema i-a fost dezvăluită şi inspectorului şcolar Ion Işfan. În loc să ceară detalii în centrul de examen de la Motru, acesta a început să ţipe. Inspectorul adjunct, care speră la funcţia de general în învăţământul gorjean, nu a putut explica cum o notă de 4, 52 poate ajunge la 7,25 în urma contestaţiilor şi persoana respectivă să prindă singurul post titularizabil în zona Motru. Declaraţia lui Işfan este năucitoare. „Eu nu am ce să vă fac. De ce aţi venit la mine? Aţi chemat presa la intimidare. Nu e treaba mea. Eu doar am organizat examenul“.

Nu au reuşit să rezolve nimic pentru că inspectorul şcolar Ion Işfan le-a explicat că lucrările s-au corectat în judeţul Argeş şi nu poate întrerupe procesul de repartizare a posturilor. „Eu nu am nicio treabă cu evaluarea lucrărilor. Totul s-a făcut la Argeş. Nu pot nici să întrerup procesul de repartizare a posturilor. Dacă e o diferenţă atât de mare înseamnă că s-a greşit când s-a corectat prima dată. Fiind vorba de peste două puncte, lucrarea a mai fost verificată apoi de două comisii. Trebuia să faceţi sesizare la Argeş nu aici. Dacă aveţi suspiciuni mergeţi la poliţie sau la parchet”, le-a spus Işfan.

Vizualizări: 793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: