Cereri de pensionare la spitalul din Târgu Cărbunești care va trata pacienți cu Covid-19
Situație dificilă la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești, care a fost desemnat să se ocupe doar de pacienți infectați cu Covid 19. La fel ca și în alte unități medicale din țară ce urmează să trateze exclusiv bolnavi infectați cu noul virus, și spitalul din Târgu-Cărbunești începe să piardă cadre medicale. Deja, mai mulți medici și asistenți medicali au cerut transferul ori au pensionarea.
Cinci asistenți medicali care au 65 de ani și doi medici care se apropie de 70 de ani au depus deja cererile de pensionare, când au aflat că spitalul urmează să trateze doar pacienți contaminați. Un brancardier și-a dat demisia la aflarea veștii. „La momentul de față eu sunt descoperit cu medici la Pediatrie, aș mai avea nevoie de medici, doi pe această secție de exemplu. Am făcut adresă către DSP Gorj în care am menționat că avem nevoie de medici și am cerut anumiți medici care au lucrat la noi”, a declarat Constantin Târziu, managerul spitalului, la Accent TV. Până la urmă, persoanele de peste 65 de ani sunt considerate vulnerabile la noul virus, astfel că pensionările sunt de înțeles.
Nimeni nu a fost bucuros să afle că spitalul din Târgu-Cărbunești trebuie să se ocupe, în Gorj, de pacienții infectați cu noul coronavirus. De la medici până la autorități, însă au început deja demersurile ca unitatea medicală să aibă circuitele de care are nevoie astfel încât nimeni să nu fie expus niciunui fel de pericol.
“Nu a primit cu bucurie nimeni vestea. N-am dormit deloc toată noaptea. Am luat legătura cu autoritățile, când am văzut că situația nu va mai fi schimbată, dânșii mi-au spus că avem avantajul că vom trata doar pacienți cu Covid 19 și ne vom proteja corespunzător. Nu cum s-a întâmplat în alte spitale, să vină pacienți care mint pe unde au umblat. Spitalul este acum un șantier. Va mai dura de la 7 la 10 zile până terminăm, eu nu pot primi pacienți până nu sunt gata lucrările. Eu nu vreau să pun viața colegilor în pericol. Am luat măsuri și am lărgit spațiile dintre paturi, am cerut 15 paturi noi. Am cerut aparatură care mi s-a promis. Am primit de la ISU 625 de combinezoane și 25 de măști speciale. Mi s-a spus că restul aparturii și ce am mai cerut va venit săptămâna viitoare. Avem nevoie de aparate de ventilație mecanică, fără ele pacienții cu afecțiuni grave nu pot fi tratați”, a mai precizat directorul spitalului din Târgu-Cărbunești.