Am aflat despre Tudor Gheorghe în liceu. Cred că eram într-a zecea și am mers acasă la o colegă de liceu, iar tatăl ei asculta Tudor Gheorghe cu sonorul la maxim. Și cânta odată cu el. Nu aveai cum să uiți vocea lui Tudor Gheorghe. 

Când am intrat în casă, cu mintea de acum, îmi dau seama că ea a experimentat un moment foarte penibil și-i era rușine că apăruserăm în timpul duetului cu Tudor Gheorghe.

Apoi, câțiva ani mai târziu lucram la un ziar și am obținut un interviu cu Tudor Gheorghe. A cântat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Atâția ani are Tudor Gheorghe. Ieri mi-l aducem aminte tăios, direct, cu o forță fantastică, intimidant. Astăzi… :)

Și mai mulți ani mai târziu, acum câteva ore, l-am revăzut într-un concert la Sala Palatului din București într-un spectacol "Cel ce gândește singur", construit pe poezia lui Tudor Arghezi. "Cel ce gândește singur" este titlul unei poezii a lui Arghezi.

Și-a început spectacolul prin a citi câteva rânduri dintr-un articol publicat în ”Scânteia” în care Arghezi și scrierile lui sunt dărâmate. Arghezi este secerat. 

Este incredibil cum în fiecare spectacol Tudor Gheorghe se întipărește și mai bine în ADN-ul acestei țări prin scoaterea la lumină a marilor poeți. Se aud cuvintele marilor români, dar el le dă voce. Și ritm. Și emoție. 

A fost acompaniat de Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu. 

“După doi ani de studiu, de descifrare, de analiză și compoziție, spectacolul pe versurile domnului Arghezi este gata! Din cele 21 de piese pe care le-am compus, până la urmă în spectacol au încăput 18“, explica Tudor Gheorghe.

Artistul are 77 de ani, dar în acest spectacol pare că a luat-o de la capăt. Iar și iar. Se reinventează continuu. Chitara electronică îți face simțită prezența, ritmurile care îți plimbă sângele în vine se împletesc cu vocea unică a artistului, iar apoi gingășia flautului îți reglează pulsul. Așa l-am văzut eu.

M-am gândit atunci că spectacolul este o restabilire a adevărului în ceea ce-l privește pe Tudor Arghezi. O reabilitare. M-am gândit, sigur, și la Muzeul ”Arghezi” din Cărbunești, unde sunt o mulțime de obiecte importante care au aparținut poetului. 

Au fost momente în timpul spectacolului când spectatorii au lăcrimat. Felul în care erau recitate versurile poeziei ”De-a v-ați ascunselea” a lui Arghezi i-a făcut pe toți să se conecteze cu ei și ai lor. Cu viața, cu ascunsul pentru totdeauna. 

O poezie- strigăt care se încheie așa: Puii mei, bobocii mei, copiii mei!/ Așa este jocul/ Îl joci in doi, in trei, îl joci in câte, câți, vrei/Arde-l-ar focul.

În primele minute m-a cuprins o tristețe să-l văd îmbătrânit, iar poeziile abordate îndemnau la reflecție. Dar cum necum, pe măsură ce ne plimba prin poezia lui Arghezi, el era mai și viu, și mai fără de reproș. 

Astăzi cred că spectacolele olteanului Tudor Gheorghe nu se vor termina niciodată.