Cei 26 de jucători convocați pentru duelurile cu Belarus și Andorra!
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat cei 26 de jucători convocați pentru duelurile cu Belarus și Andorra din preliminariile Euro 2024. Revine la lot și preferatul fanilor, jucătorul votat de 5 ori „tricolorul lunii” în urmă cu doi ani.
Naționala de fotbal a României va disputa în luna octombrie două meciuri foarte importante în preliminariile Euro 2024. Pe 12 octombrie, „tricolorii” vor juca în deplasare cu Belarus, după care, cinci zile mai târziu, vor primi vizita reprezentativei din Andorra.
Cu două victorii obținute în aceste partide, elevii lui Edi Iordănescu ar lua o opțiune importantă în lupta pentru calificarea la turneul final.
Sâmbătă, 7 octombrie, Edi Iordănescu a anunțat cei 26 de jucători pe care se va baza pentru partidele cu Belarus și Andorra. La lot revine și Florin Niță, preferatul fanilor atunci când vine vorba de echipa națională. În 2021, Niță a fost desemnat de 5 ori „tricolorul lunii”, iar în cele din urmă s-a ales cu trofeul de „Tricolorul Anului 2021”.
Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru jocurile cu Belarus și Andorra:
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
Clasamentul din Grupa I:
Elveția – 14P (17:5)
România – 12P (9:4)
Israel – 11P (7:7)
Belarus – 4P (4:11)
Kosovo – 4P (5:8)
Andorra – 2P (3:10)