Ce riscă angajatul care a dat subiectele de la Evaluare în timpul probei
Polițiștii din Gorj s-au autosesizat după ce au apărut în spațiul public subiectele de la Evaluarea Națională deși proba era abia la jumătate. Inspectoratul Școlar a demarat propria anchetă să afle cum a fost posibil ca subiectele să ajungă pe internet înainte să fie gata proba.
Cel mai probabil, un membru din comisia de examen a dat cuiva din afara școlii subiectele. Surse susțin că discutăm despre Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Subiectele de la proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2024 au ajuns în presă după ora 10, în timp ce proba încă se desfășura.
„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o unitate școlară, din Târgu Jiu, ar fi avut loc un incident, pe timpul desfășurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naționale.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în spațiul public, ar fi apărut subiectele de la matematică, iar acestea ar fi fost transmise de la un Centru de Evaluare din municipiul Târgu Jiu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”, a transmis Poliția.
Salariatul care va fi găsit vinovat de această scurgere de informații riscă până la desfacerea contractului de muncă.