Accident la Bălănești. O victimă
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident pe D.N. 67, în afara localităţii Bălăneşti, județul Gorj.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autobuz pe DN 67, din direcția localității Târgu Jiu către Scoarţa, a intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa regulamentar în fața acestuia, condus de o femeie, în vârstă de 62 de ani, din Bălăneşti.
În urma impactului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.