CE Oltenia propune renunțarea la listarea pe bursă
Directoratul Complexului Energetic Oltenia a decis să propună acționarilor să renunțe la prevederile din actul constitutiv care impun listarea la bursă a companiei. Asta deoarece termenul a tot fost prelungit, dar pierderile companiei, nefinalizarea programului de restructurare și neevaluarea rezervelor de lignit au fost piedici în calea acestui proces. Sindicatul de intermediere al Ofertei Publice a propus prelungirea termenului până în 2018, dar ar fi o nouă păcăleală, câtă vreme este nevoie de doi ani pe profit înainte de listare, iar compania vine după trei ani de pierderi.
Acționarii Complexului Energetic Oltenia au fost convocați într-o ședință extraordinară pentru data de 29 mai 2017, pentru a discuta propunerea de eliminare a unor prevederi din Actul constitutiv, referitoare la listarea la bursă a unui pachet de acțiuni. Potrivit actului constitutiv actualizat, oferta publică de acțiuni ar fi trebuit făcută în termen de 60 de luni de la înființarea societății, fiind posibilă o singură prelungire de șase luni a acestui termen. Oferta publică de vânzare presupunea un pachet de minimum 15% din acțiuni.
La finalul lunii martie, compania a cerut guvernului să adopte o hotărâre prin care să suspende procesul de privatizare prin listare la Bursă a Complexului, decis în 2013 printr-o hotărâre a guvernului Ponta cu nr. 87.
De ce a eșuat listarea
Ministerul Economiei și Fondul Proprietatea au semnat în 2011 un memorandum potrivit căruia părțile erau de acord cu constituirea Complexului Energetic Oltenia prin fuziunea complexurilor Turceni, Rovinari, Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia, sub condiția tranzacționării noii societăți pe o piață reglementată în termen de 24 de luni de la constituite. CE Oltenia a fost înființată la 31 mai 2012, dar pierderile companiei nu au permis listarea la bursă în termenul menționat. Acest termen a fost prelungit în mod succesiv, ajungându-se la 60 de luni.
Sindicatul de intermediere cu privire la oportunitatea inițierii Ofertei Publice, format din BRD Groupe Societe Generale și Swisse Capital, a emis un punct de vedere către compania energetică, prin care consideră oportună amânarea lansării IPO și reluarea analizei în ceea ce privește oportunitatea ofertei publice de vânzare pentru semestrul I din 2018. Graficul în vigoare are ca termen de finalizare a Ofertei publice data de 14 iunie 2017, dar termenul nu poate fi respectat în lipsa raportului cu privire la rezervele de lignit ale companiei, a finalizării selecției membrilor din organele de conducere, precum și a programului de restructurare care este în curs.
Ce invocă CEO
Directoratul CE Oltenia are însă un alt punct de vedere și nu mai dorește prelungirea termenului, ci scoaterea cu totul a prevederilor din actul constitutiv. Compania invocă faptul că o companie trebuie să aibă profit timp de doi ani consecutiv, ori CE Oltenia a avut pierderi în ultimii trei ani, deci nu ar putea fi listată în 2018. Mai mult, contractul cu firma care ar fi trebuit să evalueze resursele de lignit a expirat, procesul fiind unul anevoios și care necesită desecretizarea unor documente ale ANRM. „Apreciem că este oportună adoptarea unei decizii de eliminare a prevederilor secțiunilor 11.10 – 11.16 din Actul constitutiv”, arată CE Oltenia într-un document postat pe site-ul companiei, astfel încât să nu fie nevoie periodic de modificarea termenelor. Pe de altă parte, CE Oltenia consideră că înțelegerea acționarilor făcută la constituirea societății poate fi respectată atunci când tot ei vor considera asta, de comun acord și de bună credință.
Acum rămâne de văzut dacă principalii acționari ai CEO, Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea, vor fi de acord cu aceste modificări ale Actului Constitutiv, dar și dacă va fi anulată HG nr. 87/2013 privind aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social a CE Oltenia.