Ce obiective are Universitatea Craiova până în vară!
De la sosirea pe banca oltenilor, antrenorul Ivaylo Petev a adunat 7 partide, în care a bifat patru victorii, două remize și un eșec. Acum, Mihai Rotaru a transmis un mesaj clar antrenorului adus pentru a readuce Universitatea Craiova în lupta la titlu.
În ciuda unei prime părți de sezon dezamăgitoare, Mihai Rotaru are încredere deplină în jucătorii pe care îi are la dispoziție și susține că echipa sa ar fi trebuit să se claseze pe primele două locuri în acest moment. Obiectivul setat lui Petev e cât se poate de clar: un loc pe podium în campionat și cucerirea Cupei României.
„Plecăm de pe locul trei pentru că am fost proști, între ghilimele sau fără ghilimele, nu aveam voie să fim mai jos de locul doi. Am pierdut foarte multe puncte, cel puțin pe locul doi ar fi trebuit să fim astăzi. Vorbesc de puncte pe care le-am avut în buzunar și le-am pierdut, sunt vreo șapte puncte.
Obiectivul nostru în acest an de tranziție este să terminăm pe una dintre primele trei poziții și să câștigăm Cupa, suntem în grafic. Suntem calificați în sferturi și suntem pe locul trei, la bătaie pentru primele locuri. Dacă vom scoate maximum din aceste două meciuri (n.r. cu Farul și FCSB), șase puncte, avem o șansă mare”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Situația nu va fi însă deloc ușoară pentru antrenorul bulgar, deoarece pe oltenii îi așteaptă un început de 2024 „de foc”. În primele trei jocuri oficiale ale anului, Universitatea Craiova le întâlnește, pe rând, pe Farul, FCSB și Sepsi.