Cât va câştiga Balint la Universitatea Craiova
Laszlo Balint este tehnicianul care va antrena Universitatea Craiova în sezonul următor, după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf. Acesta a semnat un contract pentru un sezon, cu opţiune de prelungire, urmând să aibă un salariu de 10 000 de euro pe lună.
După ce fostul selecţioner al României, Mirel Rădoi, a refuzat şi ultima ofertă din partea lui Mihai Rotaru, care prevedea acelaşi salariu pe care-l avea şi Reghecampf în Bănie, Mihai Rotaru a optat pentru fostul antrenor al celor de la UTA, care a fost instalat oficial luni, el semnând pentru un sezon, cu opţiune de prelungire, şi urmând să încaseze o remuneraţie de 10.000 de euro pe lună.
Starea de spirit în Bănie este una inflamată, după despărţirea de un antrenor cu carte de vizită bogată şi instalarea unuia care a activat mai mult în eşaloanele inferioare şi nu a reuşit să califice UTA în play-off în două campionate la rând.
Fanii olteni îl acuză vehement pe finanţatorul echipei că nu-şi doreşte performanţa, iar opţiunea lui Mihai Rotaru le dă apă la moară suporterilor. Dezamăgiţi de plecarea lui Reghecampf, fanii nu se împacă deloc cu numirea unui antrenor fără CV important şi care nu este nici măcar oltean, a informat ProSport. După ce a fost anunţat oficial, Laszlo Balint a condus antrenamentul de luni al Universităţii Craiova şi peste două zile va pleca alături de noii elevi în stagiul din Austria. Unul dintre secunzii lui Laszlo Balint va fi Cezar Zamfir.
Laszlo Balint a evoluat la Rapid Energia Brașov, Romradiatoare Brașov, FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Diósgyőri VTK și la Unirea Tărlungeni. A antrenat Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Csíkszereda, Sportul Snagov şi UTA Arad, cu care a promovat în primul eşalon, dar nu a reuşit să califice în play-off „Bătrâna Doamnă”, în două sezoane consecutiv.