Echipa de handbal a UCB Târgu Jiu solicită să revină în Sala Sporturilor
Clubul universitar din Târgu Jiu solicită oficial Primăriei Târgu Jiu revenirea în Sala Sporturilor în noul sezon. Echipa de handbal a UCB Târgu Jiu are obiective îndrăzneţe pentru acest an şi doreşte să revină în sală după ce a evoluat timp de un an la Sala de sport din Runcu.
UCB Târgu Jiu nu a fost lăsată să joace meciurile de pe teren propriu din ultimul sezon în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, motivându-se de către reprezentanţii primăriei faptul că s-a acordat permisiunea, însă aceasta a fost tardivă. Clubul universitar avea un termen la care trebuia să înainteze adresa către federaţie cu aprobările necesare pentru sala unde va evolua pe teren propriu. Cum acestea nu au venit în timp util, s-a reuşit deplasarea echipei la sala de sport de la Runcu. Acum, directorul clubului a comunicat că a solicitat din nou Primăriei Târgu Jiu să permită echipei să se antreneze şi să joace în Sala Sporturilor, iar cum acest lucru se putea permite sezonul trecut, cel mai probabil se va putea și în acest sezon. Rămâne de văzut ce tarife le vor percepe reprezentanții primăriei studenților gorjeni pentru că vor folosi sala, dar este de așteptat să li se permită să se antreneze acolo gratuit, la fel ca și sportivii de la CSM Târgu Jiu. Mai ales că primăria nu percepe nici o taxă persoanelor care folosesc terenul sintetic și nocturna acestuia, acum când echipele de juniori au intrat în vacanță, la orice oră din zi sau din noapte fără să plătească nimic. „Am înaintat din nou adresă oficială către Primarul Municipiului Târgu Jiu, Direcția Publică de Patrimoniu Târgu Jiu și, spre știință, Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, privind accesul în Sala Sporturilor din Târgu Jiu în vederea disputării antrenamentelor și a meciurilor oficiale de către echipa de handbal masculin a clubului nostru în viitorul sezon competițional al Diviziei A”, a precizat în comunicatul clubului universitar directorul Virgil Popovici care a dezvăluit şi numele a doi dintre jucătorii pe care UCB Târgu Jiu încearcă să îi transfere: „În altă ordine de idei, clubul nostru sportiv este în curs de perfectare a actelor de transfer a doi jucători de la CSS Corabia, Alexandru Maranca și Marcel Perete. Continuăm să transferăm jucători pentru a ne atinge obiectivul de performanta propus”.
Echipa de handbal a Universităţii din Târgu Jiu a evoluat o perioadă în Sala Sporturilor dar sezonul trecut nu a primit la timp aprobare pentru a juca în sala de la Târgu Jiu şi a fost nevoită să joace în altă localitate care avea o sală omologată pentru meciuri de Divizia A.