Acum un an. 23 Martie 2020 - zi istorică, plină de speranţă pentru începutul unei perioade pe care, din inconştienţă sau din naivitate, o tratam cu înţelegere. Nu ştiam ce ni se întâmplă, dar credeam în soluţionarea pe termen scurt a unei crize a cărei amploare nu o puteam prevedea. Restricţiile deveneau reguli acceptate fără niciun drept sau gest reactiv. Cifrele zilei ne-au întreţinut curiozităţi potolite de acţiuni, strategii şi politici stabilite de un comitet de urgenţă. Totul părea ţinut sub control. Umanitatea a răspuns exemplar, dar nu a avut rezistenţa necesară de a continua exerciţiul. Trebuia ajutată. Pe termen lung, a devenit îngrijorător de vulnerabilă. Nu se închideau doar instituţii, magazine, sisteme sociale a căror funcţionare era blocată, ne paralizau viaţa. Se închideau destine, se pierdeau vieţi, se consumau emoţii, se distrugea încrederea în ziua de mâine, iar poimâine toate păreau şi mai întunecate. În acest cerc vicios al dependenţei de rău, fără speranţă în mai bine, am intrat cu toţii, tineri şi vârstnici, deopotrivă. Unii mai rezistenţi, alţii mai firavi, aproape toţi însă suficient de temerari pentru a parcurge drumul. Condiţiile impuse de criză sunt aspre. De aceea, copiii şi seniorii aveau nevoie de un suport, de o susţinere în plan emoţional, pentru ca implozia să nu se producă. În toată această perioadă, mai mult ca oricând, cei instabili psihic, derutaţi şi nepregătiţi să trăiască acest experiment, au cedat. Alţii sunt pe cale să o facă.

Contextul impunea nu doar îngrijorări, ştiri spectaculoase cu efect mediatic sau dezbateri sterile pe tema atâtor sucombări. Era nevoie de un cadru instituţionalizat, de un corp de psihologi care să fie capabili, competenţi, dar, mai ales, să aibă vocaţia sprijinului emoţional, să creadă în misiunea lor, să nu se înroleze, la ordin de commando politic, în asociaţii cu scop aşa zis „umanitar”. Mai presus de orice, ei trebuie să aibă calitatea de a suplini nepuncioasele familii, mediile educaţionale private de sprijinul unui consilier specializat. Mediul rural, spre deosebire de cel urban, este abandonat complet din punctul de vedere al sprijinului emoţional. Riscurile eşecului sunt previzibile. Copiii aflaţi în situaţii limită, favorizate de contextul pandemic, nu pot depăşi, uneori, pragurile impuse de restricţii, de izolare, de probleme economice, de limitarea unor acţiuni sociale. Profesorii, învăţătorii, familia nu pot suplini experienţa şi pregătirea unui specialist în domeniu. Sunt probleme grave, în plan emoţional, pe care un sfat nu le poate soluţiona. În şcoli, numărul acestor specialişti în consiliere psihologică este îngrijorător de mic. Pentru noi, cei conştienţi de drumul ireversibil către dezastru. Nu rezistă niciun argument al instituţiilor care, în mod inconştient şi neasumat, tratează această problemă cu indiferenţă. Niciun argument. Problemele, pe care unii le consideră prioritare, măriri de lefuri, angajări pe posturi umbrelă, de unde se poate ieşi la pensie, netulburat, cu mintea odihnită, sunt mofturi politice ale celor care nu ştiu, nu vor, mai grav, nu simt că rănile deschise ale celor traumatizaţi de cea mai mare criză planetară nu se vor vindeca niciodată.

Am pierdut din vedere o dată, pe care am declarat-o „istorică”: 23 Martie 2020. Cu mare pompă, se anunţa un parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi o asociaţie a psihologilor. Scopul: înfiinţarea primei linii de consiliere psihologică pe tema Covid-19, care să acorde, în mod gratuit, sprijin de specialitate pentru cadre didactice, părinţi şi elevi. S-a găsit şi o denumire, la fel de preţioasă “Ambasador pentru Comunitate”. Susţinerea a venit de peste tot. Ar fi extrem de interesant de văzut raportul, după un an de “activitate” a acestei asociaţii, măcar cifre, seci, aşa cum sunt ele, tipologii de cazuri, simptomatologia unei stări de criză depăşite atât de greu de toţi actorii vulnerabili. Sunt sceptică. Vor vorbi din nou doar hârtiile în numele cărora s-au încheiat contracte de conştiinţă.

A trecut un an. Ieri, o altă ştire: 40 de psihoterapeuţi voluntari vor oferi sprijin românilor afectaţi de Covid. O linie telefonică de suport psihologic emoţional gratuit. De data aceasta, parteneri în proiect sunt Ministerul Sănătăţii, Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj- Napoca. Vom trăi şi vom vedea. Ceea ce se vede, însă, cât se poate de limpede, este lipsa de înţelepciune şi de empatie a celor care continuă să falsifice binele comun, în domenii precum educaţia şi sănătatea. Vanităţile continuă să facă, în mod neprincipial, jocurile. Unii vor întoarce spatele celorlalţi, iar noi vom suporta consecinţele. Cât este de greu să vă împăcaţi, domnilor?