Trăim vremuri complicate, greu de înţeles, imprevizibile. Haosul şi lipsa de predictibilitate ne dau viaţa peste cap, ne rostogolesc şi ne dau brânci în vâltorile istoriei, în care nu mai sunt eroi şi în care miturile, cândva fondatoare, au ajuns la mila azilelor de noapte. Dacă acolo s-ar juca piesa lui Gorki, nu mare ne-ar fi mirarea să-l auzim pe Bubnov: ”Moartea nu se sperie de gălăgie.” Din păcate, spectacolul nu se mai ţine. Spectatorul ar fi vrut să-l vadă. Ca să ştie ce să aleagă: Minciuna consolatoare sau Adevărul?

În stradă, acolo unde linia subţire dintre ordine şi anarhie, între raţional şi iraţional se poate frânge într-o clipă, se joacă “Rinocerii” lui Ionesco. Cu aplomb, Logicianul se străduieşte să combată isteriile, spunând: ”Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să învingă spaima”. Dar nimeni nu-l aude. Zgomotul asurzitor al lumii este greu de învins. Viaţa poartă măşti. Nu-i poţi dibui chipul. Întoarsă pe dos, răstălmăceşte logica întâmplărilor care au născut-o. Şi uite aşa se nasc monştrii.

Zidurile se ţin bine. Câte lanţuri umane le-au susţinut, câte braţe le-au sprijinit… E greu să îţi imaginezi că vor cădea curând. Tablourile, însă, abia se mai ţin. Mâine, poimâine vor cădea pe rând “Capriciile” lui Goya, fără ca vreunuia dintre noi să-i pese.

Dacă în parc se joacă şah, e sigur că trăim în alb şi negru. Acolo poate avea loc întâlnirea cu noi înşine, pe un teritoriu limitat: șaizeci şi patru de pătrate.Atât şi nimic mai mult. Doar dacă vrei să respecţi regulile. Ca să nu fii aruncat din istorie. Aşadar, să jucăm şah. Şi să sfidăm logica întrebării hamletiene, repetată frenetic de O. Paler în „Viaţa pe un peron” – “A fi sau a nu fi? Nu, a câştiga sau a nu câştiga, aceasta era întrebarea”.

Combinaţiile, doar ele ne pot salva. Inteligenţa şi creativitatea. Genericele opţiuni pentru “a trăi”.

Şi ca să nu ne furăm placerea câştigată cu greu, să intrăm în şcoală. Acolo se joacă şah de unul singur. Profesor sau elev, de unul singur. Nu pe o tablă, ci pe un ecran. Aşa a reuşit şi O.Paler, iniţial fericit, mai târziu, speriat de efectul pervers al jocului: ”Mutam piesa albă, pe urmă îmi combăteam intenţiile cu piesele negre”. Nu, nu este bine, gândim toţi. Nu, nu chiar toţi. Unii sunt şi politicieni. Jocul e periculos. Mai bine să mergem la circ. Şi acolo se joacă. Şi acolo sunt reguli. Bufonul, paiaţa sau clovnul le anunţă la începutul fiecărui spectacol. Oamenii le respectă. Dar animalele? Cu reptilele cum e? Ei, aici vorbim despre altceva. Am fost deseori spectatorii unei lupte dintre o mangustă şi o cobră, episod halucinant al puterii şi al fricii paralizante. Oricând, putem fi în locul unuia dintre cele două trufaşe personaje.

Să ne întoarcem la “Viaţa pe un peron”. E mai bine să vezi de pe margine. Spectator sau comentator. În lumea “ halatelor albe” se joacă tot şah, dar în stilul lui Marin Sorescu: “Eu înaintez un vis,/El mi-l ia la război”. Dacă voi face rocada sentimentelor, am în spatele meu familia, prietenii, lumea.Şi mă pot salva. În orice condiţii, pot câştiga.