Carieră de metale rare în Gorj. Vezi unde!

Se încearcă redeschiderea unei cariere de titan și zirconiu din Gorj, care a fost închisă în urmă cu mai bine de 20 de ani. Zăcămintele sunt în comuna Glogova, acolo unde o firmă de România a concesionat 6 hectare de teren in zona zăcămintelor.


"Îmi doresc foarte mult o dezvoltare economică a comunei. Vreau să atrag aici cât mai mulți investitori. Am concesionat terenuri in suprafață totală de 6 hectare unei firme din Timișoara, care va exploata titan și zirconiu. Trebuie să identificăm terenuri unde să fie amplasate halele pentru separarea titanului și a zirconiului de nisip", a spus Gheorghe Alpredi, primarul din localitate.


Comuna Glogova are un trecut în exploatarea de titan și zirconiu, iar redeschiderea acestor cariere ar însemna crearea de noi locuri de muncă.


"Aici a fost carieră de exploatare pe timpul lui Ceaușescu. S-au făcut studii și încă mai sunt zăcămintele de titan și zirconiu. Cariera a fost închisă în jurul anului 2000. Din discuțiile purtate cu firma, în primă fază se vor crea cam 30 de locuri de muncă pentru deschiderea carierei", a spus primarul Gheorghe Alpredi.

Zirconiul și titanul sunt resurse rare și valoroase, utilizate în diverse industrii de înaltă tehnologie, inclusiv pentru producția de combustibil nuclear și echipamente militare și aeronautice. România, în perioada comunistă, avea o industrie dezvoltată în prelucrarea acestor metale, dar multe dintre aceste exploatări au fost închise după anii '90.

În zona Glogova, pe lângă activitatea minieră, mai există o firmă specializată în exploatarea materialul lemnos.

foto cu caracter ilustrativ

Vizualizări: 2,454

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: