Candidat acuzat de propagandă în ziua votării
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi de către preşedintele Biroului de Circumscripţie Electorală nr. 50, Plopşoru, cu privire la faptul că în proximitatea secţiei de votare nr. 265, Plopşoru este continuată propaganda electorală, de către un candidat la funcţia de primar al comunei Plopşoru.
„În temeiul sesizării, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat că pe un imobil, proprietate privată, ce aparţine unui localnic, candidat la funcţia de primar al comunei, este afişat un banner electoral, cu fotografia sa şi a preşedintelui partidului.
S-a pus în vedere celui în cauză să procedeze la înlăturarea materialelor de propagandă, mai sus menţionate, acesta refuzând, fapt pentru care s-a procedat la sancţionarea contravenţională, conform prevederilor art. 108, lit. ş din Legea 115/2015, cu amendă în valoare de 1400 lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 142 de vehicule și 292 de persoane, fiind aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoarea de aproximativ 98.000 de lei, fără a fi constatate infracțiuni.
Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.