Florin Salam la Urgențe, în Târgu Jiu
Cântărețul de manele, Florin Salam a ajuns de urgență la Spitalul Județean din Târgu Jiu! Artistul se afla în județul Gorj pentru a cânta la o nuntă de rromi.
Florin Salam a fost tratat de medicii târgujieni, după care a plecat acasă.
„Referitor la acest caz, vă transmit că domnul nu este internat în niciuna dintre secțiile SJU Târgu Jiu. S-a prezentat ieri la UPU, a primit tratamentul specific diagnosticului și a plecat cu recomandări. Nu a avut nevoie de internare”, a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.
Pe de altă parte, rromii la care a fost invitat să cânte, au împânzit mediul online cu postări video în care se plâng că manelistul Florin Salam „le-a dat țeapă”. Ei ar fi plătit 20 de mii de euro pentru ca artistul să le facă atmosferă la nuntă, dar au fost lăsați cu ochii în soare.