Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Când este recomandat să se facă revizia mașinii!

Toate autovehiculele trebuie să fie supuse unei verificări generale la un anumit interval de timp, pentru a înlocui anumite piese și fluide. Șoferii știu, de regulă, la câți kilometri se face revizia mașinii dar este recomandat să se facă mai des, mai ales dacă circulă mult cu mașina.

Fiecare producător stabilește un anumit număr de kilometri la care trebuie efectuată revizia mașinii.  Dar, chiar și în cazul în care mașina mai mult a stat, după un anumit timp trebuie să mergi cu vehiculul pentru verificare în service.

Specialiștii recomandă ca revizia auto să fie efectuată după fiecare 10.000 de kilometri sau o dată pe an. Deși, ideal ar fi ca această verificare generală să se facă înaintea sezonului de iarnă și a celui de vară, deci toamna și primăvara.

„Putem să începem pregătirea mașinii pentru sezonul cald încă din luna martie. Se verifică fluidele, frânele, se schimbă uleiul, se pun noi filtre de carburant, ulei și aer, se face efectiv o verificare completă. Practic, toamna pregătim mașina pentru sezonul rece iar primăvara pentru cel cald”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

Desigur, cei care parcurg distanțe mari cu mașina, trebuie să facă mai des această revizie.

În general, revizia auto presupune înlocuirea mai multor componente precum filtrul de aer, filtrul de polen, filtrul de ulei și filtrul de combustibil.

De asemenea, se scoate uleiul uzat din motor și se înlocuiește cu unul curat. Totodată, este verificat sistemul de climatizare și, dacă e cazul, se completează cu freon.

Nu în ultimul rând, trebuie înlocuite anvelopele de iarnă cu cele de vară sau invers, în funcție de sezon.

Vizualizări: 875

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: