“Campion” la infracțiuni. A fugit de Poliție până a rămas împotmolit!

Un tânăr de 19 ani din Hunedoara a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta s-a urcat la volan și a condus deși nu avea permis. Avea cu el în autoturism trei copii și a fugit de Poliție până a rămas împotmolit în albia unui râu, apoi au fugit pe jos. Mai mult decât atât, mașina figura ca fiind furată cu o noapte înainte de incident. 

Tânărul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare. 

                        

Poliția a pornit pe urmele sale după ce i-a făcut semn șoferului să oprească, dar acesta a refuzat. Tânărul se afla în autovehicul împreună cu alte trei persoane, de 17 ani, 16 ani și 14 ani, toți din municipiul Hunedoara. Vrând să-și continue drumul, șoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla parcat. 

“Cei patru ocupanți ai autoturismului și-ar fi reluat însă deplasarea, intenționând să traverseze râul Geoagiu. Autoturismul ar fi rămas însă împotmolit în albia râului, iar cei patru tineri ar fi încercat să fugă.

Polițiștii au intervenit cu promtitudine, iar unul dintre ei (cel aflat la volan) a fost prins și imobilizat în scurt timp. Ceilalți trei tineri au fost identificați pe un teren viran din apropierea sanatorului din localitate. Toți cei patru ocupanți ai autoturismului au fost conduși la sediul Poliției Orașului Geoagiu. 

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că tânărul care ar fi condus autoturismul nu deține permis de conducere de nicio categorie de vehicule.  În plus, autoturismul condus de acesta figura ca fiind sustras în noaptea de 23/24 noiembrie a.c., din municipiul Hunedoara”, au anunțat polițiștii din Hunedoara.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul tânărului de 19 ani, care s-ar fi aflat la volan.  

Vizualizări: 549

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: