Cadouri din taxe şi impozite locale

O parte din taxele şi impozitele plătite de către locuitorii din Rovinari, Bîlteni şi Samarineşti s-au transformat în cadouri pentru mii de copii. Autorităţile din aceste localităţi au decis să uite de criză acum la final de an şi au alocat sute de milioane de lei vechi din bugetele locale pentru a le aduce o bucurie celor care nu sunt vizitaţi de către Moş Crăciun.

Toţi copiii din Bîlteni au plecat ieri de la grădiniţă sau de la şcoală cu o plasă plină de cadouri. Primarul din localitate, Vasile Vlăduleanu, spune că s-a aprobat în Consiliul Local acordarea a câtorva sute de milioane de lei vechi pentru cadouri de sărbători întrucât în această comună este sărăcie mare. „70% dintre familii nu ştiu ce înseamnă să primească cadouri. De şapte ani oferim cadouri de Crăciun, nu puteam să uităm de acest obicei. Eu nu sunt un primar plângăcios, din fericire m-am descurcat în acest an o să închei anul pe 0, Primăria Bâlteni nu va intra în noul an cu datorii”, a spus Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni.

La Rovinari au fost alocate 200 de milioane de lei vechi pentru cadourile oferite tinerilor şi familiilor fără venituri. „S-a aprobat ieri în Consiliul Local alocarea unei sume de bani pentru cadourile oferite de Crăciun. Vor primi dulciuri, alimente şi suc din partea autorităţilor circa 3.000 de persoane, fiecare va primi un cadou în valoare de 60 de lei”, a precizat Dorin Filip, primarul oraşului Rovinari.

Cadouri şi la Samarineşti

Şi primăria Samarineşti acordă în acest an cadouri copiilor din comună. „Sunt 250 de copii, fiecare va primi un pachet în valoare de 11,5 lei, este o hotărâre de consiliu în acest sens. Totul se face legal”, a precizat Marian Ardeiu, primarul comunei Samarineşti.

Primăria Samarineşti trece în noul an fără datorii în urma unui ajutor din partea deputatului Severus Militaru, care a făcut demersuri la Guvern pentru ca această comună să primească fonduri pentru echilibrarea bugetului local. „Primăria Samarineşti este cea mai săracă din colegiul 4. În urmă cu două săptămâni Guvernul a alocat 500 de milioane de lei vechi pentru echilibrarea bugetului local, iar astăzi ale 600 de milioane de lei vechi”, a precizat deputatul Severus Militaru.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: