Fără casă în prag de iarnă. O familie are nevoie de ajutor!
Situație disperată pentru o familie din comuna gorjeană Crasna, care a rămas sub cerul liber în prag de iarnă. Casa în care locuiau trei generații și pentru care au muncit o viață întreagă a ars din temelii într-o jumătate de oră. Pompierii au ajuns prea târziu ca să mai poată salva ceva. Au stabilit numai că nenorocirea s-a produs din cauza unui scurt circuit electric.
Familia Bucălae din satul Buzești al comunei Crasna era la masă când flăcările au cuprins casa. Nu au avut timp decât să se salveze și s-au uitat neputincioși cum munca de o viață se face scrum.
"A ars casa din temelii. Nu mai avem nimic. Eram la masă și ne-am trezit cu focul peste noi. De abia am reușit să scot fetele din casă. Pompierii au venit după 40 de minute. Nu au mai salvat nimic. Au ajuns poliția și ambulanța înainte, că mamei mele i s-a făcut rău. Pompierii au spus că de la un scurt circuit electric a luat foc. Au ars și zidurile", a spus capul familiei.
Nicolae Bucălae are 43 de ani și a moștenit casa de la părinți. Are două fiice de șapte, respectiv 9 ani. De 25 de ani a muncit să-și facă aici toate condițiile pentru un trai decent și acum este nevoit să o ia de la zero. "Este casa părintească. Eu am ramas cu părinții mei în ea că sunt copilul cel mic. Muncesc de 25 de ani să îmi fac toate condițiile, iar acum trebuie să o iau de la zero", a povestit Nicolae Bucălae.
Cu un salariu de șofer și cu pensiile modeste ale părinților și cu câțiva bani puși deoparte speră că va reuși să reconstruiască ce focul a mistuit într-o jumătate de oră. "Doar eu lucrez și stau cu chirie la Târgu-Jiu, pentru că aici am serviciu și fetele sunt la școală. Casa de a luat foc era tot ce aveam. Din salariul de șofer trebuie să întrețin și familia și încerc să reconstruiesc casa. Am avut niște bănuți strânși și am reușit să torn temelia. Părinții stau acum la fratele meu, eu merg și la serviciu. Dacă am avea posibilitatea ne-am permite să o ridicăm repede, dar de unde. Nimeni nu îți dă, toată lumea te ajută atunci, pe moment, vecinii nu te pot ajuta la nesfârșit. Mă gândesc cu groază că vine iarna și noi suntem sub cerul liber. Sunt bulversat și nu știu în ce parte să o iau. Vreau doar un acoperiș deasupra capului, să nu mă plouă și să nu mă bată vântul, să aibă părinții o casă și eu unde să mă duc cu familia", a spus gorjeanul năpăstuit de soartă.
Dacă doriți să ajutați această familie puteți face donații prin intermediul Asociației “Pas cu pas alături de voi”, în contul:
RO19BRDE200SV78135742000
Vă rugăm să faceți mențiunea “Pentru familia Bucălae”.
Orice sumă contează!