România este, printre altele, ţara în care o serie de drepturi sunt numai pe hârtie. Un astfel de drept este bursa de studiu a elevilor, care este acordată numai de unele primării. La Târgu Jiu, de exemplu, nu se mai dă din 2011. În fiecare an însă, profesorii sunt puşi să facă liste cu elevii care au medii peste 8.50, în vederea acordării burselor. Cum sunt mulţi elevi, în fiecare an conducerea primăriei ajunge la concluzia că nu sunt bani şi nu acordă nimic.

Nimeni în primărie nu s-a gândit să facă nişte criterii, să ridice media, să aloce un fond şi să dea din el până se termină. A fost mai simplu să nu se dea nimic. Suma per elev nu ar fi mare, câteva zeci de lei lunar. Fiind vorba de mii de copii, cheltuiala devine una consistentă.

Primăria Târgu Jiu nu este tocmai una săracă, ci doar zgârcită cu copiii care învaţă carte. Primăria este una supradimensionată la personal, fiind inventate tot felul de posturi pentru a rezolva nişte oameni. Oameni care consumă banii care ar putea ajunge la copiii care învaţă carte. Primăria Târgu Jiu este una care investeşte masiv în electoratul PSD, de vârsta a treia, pentru care a înfiinţat o grămadă de cluburi pentru socializare şi pentru care organizează chermeze cu lăutari, excursii la mânăstiri, plimbări în staţiuni şi multe altele. Nu e pentru toţi bătrânii, au prioritate activiştii PSD. Poate mai taie consilierii locali de la chermeze şi mai pune la burse.

Copiii au asociaţii ale elevilor şi poate nu ar fi rău să le folosească pentru a da primăria în judecată. Sunt şi asociaţii ale părinţilor pe lângă şcoli, care ar putea la rândul lor să facă măcar un protest, dacă nu mai mult. Drepturile trebuie cerute, atunci când nu sunt respectate. Altfel, aleşii cred că prin votul primit au fost mandataţi să facă ce vor, nu ce trebuie şi ce le impune legea.