Aurel Popescu arată că nu poate
Aurel Popescu este viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Târgu Jiu. În primăvară – vară va candida pentru postul de primar, susţinut de PSD. Paradoxal, Popescu este destul de puţin cunoscut opiniei publice, mai puţin decât unii directori din primărie. Susţinut de PSD însă şi de fostul primar Cârciumaru, acesta va pleca în alegeri cu prima şansă.
Din păcate, Aurel Popescu arată chiar şi în această perioadă preelectorală că este un edil care nu poate. O asociaţie neguvernamentală, care luptă pentru dezvoltarea copiilor cu sindrom Down, a cerut primăriei un sediu. O cameră în care părinţii să îşi poată aduce copiii pentru a face cu ei diferite activităţi, astfel încât, în timp, să devină oameni independenţi, care să se descurce singuri în societate.
Asociația Down Art Therapy condusă de Radu Buţu, părintele unei fetiţe cu sindrom Down, este una din organizaţiile neguvernamentale care chiar încearcă să facă ceva. Rar apar oameni dispuşi să îşi sacrifice timpul liber pentru a-i ajuta pe alţii, iar autoritatea locală ar trebui să fie un sprijin pentru ei. Întrebat de Pandurul, Aurel Popescu a spus sec că primăria nu are spaţii amenajate, că poate oferi cel mult o centrală termică dezafectată. Din aceea în care plouă, în fapt nişte ziduri igrasioase. O fi încercat măcar Aurel Popescu să găsească soluţii? Chiar şi o garsonieră de tip ANL ar fi fost o soluţie. Sau o cameră în spaţii gen Magnolia sau Iasomia, prin care cam bate vântul. Sunt spaţii făcute de primărie pe tot felul de fonduri, în care şi-au făcut loc tot felul de mâncători de fonduri europene. Pentru unii se poate, nu-i aşa? Ziarul Pandurul va face o solicitare oficială la primărie, să vedem care sunt toate spaţiile de care dispune autoritatea publică, care este destinaţia acestor spaţii şi cât plătesc beneficiarii, dacă plătesc. Dacă o să avem o astfel de situaţie în faţă, mă gândesc că îl putem ajuta pe domnul primar interimar să găsească o soluţie, dacă subordonaţii săi nu au fost în stare. Rămâne însă lipsa de interes şi de empatie a acestor funcţionari cu nişte copii care ar putea avea o viaţă mai bună.
P.S.: Poate că unii vor interpreta acest text drept un atac electoral. Nu este cazul. Nici consilierii locali ai PSD, nici ai celorlalte partide, nu se remarcă prin nimic pentru comunitate.