Boza: CEO nu are nicio datorie. Cum să vorbim de insolvenţă?

Complexul Energetic Oltenia este departe de insolvenţă. După ce deputatul Victor Ponta a pus pe jar mii de salariaţi ai companiei energetice, anunţând că oficialii Ministerului Energiei cobesc că o paşte insolvenţa pe compania de la Târgu Jiu, Sorin Boza, directorul CEO, vine cu lămuriri. A explicat că producătorul de energie nu are nicio datorie, având salarii şi obligaţiile către stat sau bănci achitate.

„Văd diferite semnale că intrăm în insolvenţă. Astăzi, Complexul Energetic Oltenia nu are nicio datorie, nici la stat, nici la furnizori, nici obligaţii la bănci, nimic şi are un cash la această oră suficient cât să ne asigure un trai decent în continuare din care să ne plătim investiţiile, sfârşitul de an, din care să ne pregătim de iarnă, să plătim orele suplimentare şi salariile oamenilor”, a spus Boza.

Şeful CE Oltenia dă asigurări că nu vor fi probleme cu banii până la sfârşitul acestui an chiar dacă preţul certificatelor de dioxid de carbon va scădea profitul preconizat în primăvară. „Aruncăm prea repede cu acest cuvânt. Cum să vorbim de insolvenţă când noi nu avem nicio datorie? Cei care au făcut declaraţiile, domnul Ciurel, domnul Ponta, au un nivel superior faţă de mine, sunt oameni valoroşi, premieri. Eu nu pot să comentez declaraţiile lor. Eu, doar atât pot să spun: Complexul Energetic Oltenia, astăzi, nu are nicio datorie şi am spus totul. Avem certificat fiscal pe zero la finalul lunii septembrie. Nu avem restanţe către bugetul de stat ori obligaţii către bănci”, a dat asigurări Boza, la Tele 3. (A.A.)

Vizualizări: 1,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: