Caută administratori pentru Parcul Industrial Sadu
Consiliul Judeţean Gorj organizează o selecţie pentru completarea componenţei Consiliului de Administraţie al Parcului Industrial din Bumbeşti Jiu. Este vorba de două posturi de administratori, fără de care forul de conducere nu este statutar. Procedura de selecţie este organizată în baza Legii 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Consiliul de Administraţie al Parcului Industrial este alcătuit din trei membri, iar în momentul de faţă doar Marian Pungan, directorul unităţii, a fost desemnat în urma unei selecţii. Celelalte două posturi sunt ocupate interimar de Ion Cîrţână din Târgu Cărbuneşti şi Filimon Groşanu din Dăneşti.
Consiliul Judeţean Gorj caută administratori neexecutivi şi independenţi, pentru care sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite în domeniul economic sau juridic, dar cu o experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puţin 5 ani.
Dosarele de candidatură pot fi depuse sau transmise de candidaţi până la data de 22 octombrie 2018, ora 16:30, la Registratura Consiliului Judeţean Gorj. Ionel Dobre este preşedintele comisiei de selecţie, iar Daniela Cornoiu şi Lidia Slivilescu au calitatea de membru.