Bonuri de masă și în perioada de șomaj tehnic
Săptămâna trecută a fost depusă la Senat o propunere legislativă privind acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă.
Propunerea legislativă numărul B170/2020, depusă la Senat joi, 16 aprilie 2020, prevede prin derogare de la prevederile Legii nr, 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, angajatorii vor putea acorda tichete de masă salariaţilor ale căror contracte de muncă sunt suspendate.
Conform propunerii legislative, măsurile anterior menţionate se vor aplica atât pe perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, cât şi ulterior încetării acesteia, dacă angajatorul trebuie să aplice măsura şomajului tehnic şi ulterior încetării stării de asediu sau a stării de urgenţă, din motive cauzate de instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă.
Numărul de zile pentru care se face plata va fi conform cu numărul de zile lucrătoare din contractul de muncă.