Bilete pentru meciul CSM Târgu Jiu – Sola HK!

CSM Târgu Jiu a pus în vânzare biletele pentru meciul CSM Târgu Jiu – Sola HK (Norvegia) din Grupa D a EHF European League Woman. Meciul se dispută sâmbătă, 3 februarie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu.

În weekend va continua aventura europeană a echipei de handbal feminin a CSM Târgu Jiu. La finalul acestei săptămâni va avea loc o nouă confruntare din Grupa D EHF European League, meciul retur dintre CSM Târgu Jiu și Sola HK.

Aflată în căutarea primei victorii europene din grupe, echipa pregătită de Liviu Andrieș și Andrei Enache are nevoie de sprijinul fanilor la acest joc. 

Începând de luni suporterii își pot procura bilete pentru partida cu nordicele de la Sola, după cum a anunțat oficial clubul gorjean. „Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Sola HK(Norvegia), contând pentru etapa a 4-a Grupei D din EHF European League. Prețul unui bilet este de 30 de lei(intrare generală).

Suporterii echipei pot achiziționa biletele atât de la sediul clubului, cât și online de pe platforma blt.ro. https://www.blt.ro/csm-targu-jiu-sola-hk-handbal-feminin.html. Posesorii de abonamente au rezervate biletele pentru acest meci până miercuri, 31 ianuarie, ora 14.00. Abonații pot să-și păstreze locurile pentru acest joc dacă achiziționează biletele, de la Sala Sporturilor, marți, 30 ianuarie, între orele 09-17:00, și miercuri, 31 ianuarie, între orele 09-14:00”, este anunțul oficial al CSM Târgu Jiu.

Meciul se va disputa sâmbătă, 3 februarie, de la ora 17:00 iar prețul unui bilet este de 30 de lei.

Vizualizări: 819

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: