Bază de sport de la școală gimnazială a fost modernizată
Autoritățile locale din comuna Câlnic au alocat fonduri de la bugetul local pentru modernizarea bazei sportive de la școala gimnazială.
Mai exact a fost pus covor sintetic pentru desfășurarea în bune condiții a orelor de sport și educație fizică. ”Am făcut covor sintetic la Școala Gimnazială Câlnic marcat pentru patru sporturi și anume fotbal, baschet, tenis și handbal. Investiția a fost realizată cu bani de la bugetul local și se ridică la aproximativ 60.000 de lei. Vreau să mai precizez că aici intenționăm să punem și nocturnă”, a declarat primarul din Câlnic, Dumitru Vulpe.
Autoritățile locale din Câlnic au precizat că acest teren va fi folosit doar de elevii de la școală, pentru tinerii din comună mai este în localitate o bază sportivă multifuncțională.