Târgu Jiu: Pași noi pentru reabilitarea unei clădiri afectate de cutremure

Compania Națională de Investiții pregătește scoaterea la licitație a studiilor și expertizei tehnice pentru Instituția Prefectului Gorj. Clădirea, care este și monument istoric, a fost grav afectată de cutremurele care au avut loc în ultimele luni, în Gorj, și nu a fost reabilitată.

Corpul vechi al clădirii este încă gol. A fost evacuat pentru că devenise periculos pentru salariați și pentru ceilalți gorjeni care veneau în instituție. În paralel, prefectul județului Gorj caută alte clădiri unde ar putea muta funcționarii din Prefectură până când vor fi gata lucrările de reabilitare a Instituției Prefectului. „Am trimis către mai multe agenții imobiliare să facem o analiză de piață, respectăm procedura internă a Ministerului Afacerilor Interne”, a spus prefectul județului Gorj.

“Am discuții cu Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții. Ultima discuție a fost că, până la finalul acestei săptămâni, să finalizeze caietul de sarcini pentru scoaterea spre contractare a studiilor, expertizei pentru reabilitarea Palatului Administrativ”, a mai declarat prefectul Iulian Popescu, într-o emisiune la Radio Infinit.

Și după cutremurul de 4,2 grade, care a avut loc chiar în această săptămână, au mai căzut bucăți de tencuială în special în Sala Maură, care a fost, de altfel, și cea mai afectată după seisme. „Nu a fost un cutremur atât de mare, nu e cazul să inducem panică. Există o problemă și de aceea a fost evacuat corpul vechi al Palatului Administrativ. Sistemul de prindere a acoperișului nu este sigur. Nu poți să evaluezi unde ar putea cădea o parte din acoperiș, care ar fi impactul, ce s-ar întâmpla dacă ar fi un cutremur mai mare”, a mai declarat prefectul Iulian Popescu.

Vizualizări: 942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: