Barbu: Am cerut demisia lui Grigorescu de impresie artistică

Senatorul Tudor Barbu, copreședinte PNL Gorj, a declarat că el și celălalt copreședinte, Dan Vîlceanu, i-au cerut demisia ministrului energiei, Victor Grigorescu, la impresie artistică. Declarația venea în ziua în care Dan Vîlceanu a intrat în greva foamei în fața CE Oltenia, susținând rămânerea sediului social al companiei la Gorj.

Tudor Barbu și Dan Vîlceanu au cerut demisia ministrului energiei Victor Grigorescu, deoarece nu a soluționat problema rămânerii sediului CE Oltenia la Târgu Jiu. Dar, solicitarea demisiei a fost la impresie artistică, zice Barbu. Totodată, i-a dat dreptate deputatului Vasile Popeangă, care ar fi zis la o emisiune TV că Gorjul e condus de organizații oculte. “Cum și eu cu Dan Vîlceanu i-am cerut lui Grigorescu de impresie artistică, pentru că noi de fapt nu avem cum să-l demitem. I-am spus, bă, ai bun simț, dă-ți demisia. Eu cred că Vasile Popeangă a spus un adevăr istoric, o Cupolă, o organizație secretă, aproape de tip mafiot. Eu am făcut emisiuni la OTV despre Cupola, e mai complicat, e de gazetărie adevărată. L-am felicitat, Vasile, bravo tată, în sfârșit despre Cupola”, declarat Barbu la Radio Infinit.
Culmea este că în ziua în care declarat acest lucru, Dan Vîlceanu intra în greva foamei, cerând, de asemenea, demisia ministrului. Luni ar fi a patra zi de greva foamei pentru Vîlceanu și a șaptea pentru câțiva angajați ai companiei energetice.
Reamintim că pe data de 29 februarie este pe ordinea de zi a acționarilor proiectul privind mutarea sediului social al CE Oltenia de la Târgu Jiu la București. Acest proiect a primit deja votul Consiliului de Supraveghere.

Vizualizări: 2,588

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: