Bani de la bugetul local pentru construirea unei biserici
O biserică nouă se construiește în satul Peșteana de Jos din comuna Fărcășești, cu bani de la bugetul local. Autoritățile locale au decis să realizeze această investiție pentru că enoriașii din acest sat se rugau într-o bisericuță monument istoric.
Investiția aceasta se ridică la aproximativ 2.200.000 de lei și ar trebui finalizată până în 2024.
”Am hotărât să facem o biserică în Peșteana de Jos pentru că aici este o bisericuță foarte veche și este mică. Acest lăcaș de cult este monument istoric și ne era destul de greu să intervenim și de aceea am decis să construim o nouă biserică lângă cea existentă. Până va fi gata noua biserică, slujbele se vor ține tot la vechea bisericuță. Lucrările au început și noi credem că vor fi gata în 2024”, a declarat edilul din Fărcășești, Constantin Drăgoescu.