Bălăeţ: Cred că nu se vor relua campionatele

La sporturile de echipă distanţarea la antrenamente sau meciuri, în condiţiile impuse de ordonanţe, este mai greu de respectat. Directorul CSM Târgu Jiu este sceptic în ceea ce privește finalizarea acestui sezon şi nu crede că se vor putea relua competiţiile. Robert Bălăeţ  apreciază că, în proporţie de 99%, campionatele vor fi îngheţate.

Sporturile de echipă vor avea în continuare mari probleme cu reluarea pregătirilor, chiar dacă se va ridica starea de urgenţă în luna mai. Pentru că va fi foarte greu să se mai antreneze sportivii, şeful CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, crede că nu se va mai relua campionatul, nici la handbal şi nici la baschet, iar dacă se vor relua unele competiţii, se vor juca fără spectatori. „Cred că 99% campionatele nu se vor relua, iar dacă se vor relua, clar se va juca fără spectatori”, a declarat Bălăeţ pentru site-ul oficial al CSM, unde a detaliat şi situaţia echipelor în momentul actual: „Din punct de vedere sportiv stăm bine. La handbal fete am reușit să păstrăm lotul integral. La baschet, chiar dacă jucătorii străini au plecat, avem un lot foarte bun care poate face față fără probleme campionatului. Iar cei mici, juniorii, abia așteaptă să revină la antrenamente”.

Şi expertul sportiv Adrian Roşu, cel care conduce secţia de baschet a clubului, este de aceeași părere și crede că nu se va mai relua campionatul de baschet din acest sezon. „Am discutat într-o videocanferinţă, împreună cu antrenorul Claudiu Alionescu, cu oficialii federaţiei de baschet, şi cred că nu se va mai relua campionatul. Dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens, urmează să mai discutăm după data de 10 mai când vom avea o nouă întâlnire prin videoconferinţă. Opinia mea este că nu se va relua”.

Adrian Roşu consideră însă că, în cazul care se va relua din nou competiţia de baschet naţională, echipa locală a CSM nu va avea probleme din punct de vedere sportiv.

Vizualizări: 551

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: