“Bă, prietene!”

Un jurnalist de la Pandurul a fost vineri dat afară de la declarațiile de presă de primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. “Bă, prietene! Te-ai luat de familia mea, ieși afară”, cam așa i s-a adresat primarul reales colegului meu. Umflându-se așa, în pene, cum ar veni amenințător, dacă îmi este permisă gluma.

Având puțini ani de experiență în presă și mult bun simț, colegul meu a ieșit. Îi transmit și pe această cale că data viitoare nu are voie să plece din conferința de presă pentru că vrea un primar sau oricine altcineva, nici dacă este târât de polițiști. Dacă vrea să mai lucreze la Pandurul.

Ziariștii nu se pot lăsa timorați de politicieni loviți de beția puterii, dependenți de lăudătorii din partid sau de aiurea.

Am un mesaj și pentru primarul Romanescu. Prietene, nimeni nu dă afară un ziarist de la Pandurul. De acum înainte o să venim doi și asta se va întâmpla timp de patru ani. Prietene, ești pe un drum greșit. Nu pentru că ai dat afară din primărie un ziarist de la Pandurul. Nu doar pentru asta. Ci și pentru că faci un subiect de presă din faptul dă un liberal că un like pe facebook unui pesedist. Și multe alte răhățișuri din astea. Prietene, oamenii mari nu sunt interesați de lucruri mici.

Colegul meu care a fost scos vineri din primărie nu a greșit cu ceva în calitatea lui de ziarist la Pandurul. Alin a fost invitat la o televiziune locală, unde s-a lăsat atras de un coleg mai experimentat să comenteze un video din noaptea alegerilor, în care primarul îmbrățișa o salariată care înțeleg că are un control important cu privire la ceea ce se întâmplă în instituție. Mai tânărul meu coleg a făcut niște insinuări nepotrivite, provocat oarecum de celălalt jurnalist, și chiar l-am sunat a doua zi pentru a-i spune, prietenește, că nu se face așa ceva. Dar, greșeala colegului nu justifică în niciun fel atitudinea de vătaf a primarului Marcel Romanescu. Nimic nu îi dă dreptul să dea afară un ziarist dintr-o instituție publică.

Trebuie să recunosc că, față de mine, primarul Romanescu s-a purtat întotdeauna impecabil. Ca foarte puțini alții. Doar că niciodată, dar niciodată nu evaluez oamenii după cum se poartă cu mine, ci după cum se poartă cu alții. Și nu este prima ieșire necontrolată pe care primarul Romanescu o are față de jurnaliști.

Când primarul Romanescu a spus despre el însuși că este Messi, am crezut că e o autoironie, ceva. În mod evident însă i s-a urcat la cap faptul că a luat o mână de voturi în plus față de alții, adică o treime din voturi, la o prezență de o treime din populația cu drept de vot. Am mai spus-o, un rezultat modest, de care Messi s-ar rușina mai degrabă. Sunt 70 de primari în județul ăsta, unii chiar cu rezultate excepționale, dar niciunul nu este lăudat de așa-ziși prieteni pe paginile de socializare cum este Romanescu. Prietene, cei care te laudă nu îți vor binele. Și îngrijorător este că, atunci când nu te laudă alții, simți nevoia să te lauzi singur.

Vizualizări: 8,111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: