Ce legătură este între “Cazul Sorina” și excavatoarele blocate de la CE Oltenia
“Cazul Sorina” este unul arhicunoscut în România. Este vorba de fetița de 9 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie de americani. O poveste încâlcită, care a arătat cum un copil poate fi luat din familia de asistenți maternali împotriva voinței lui, cu acte false, târât de o judecătoare pe asfalt, sub privirile neputincioase ale oamenilor legii. Faptul că Sorinei îi este bine acum în SUA este unul bun, dar care nu scuză nici abuzurile celor din DGASPC Mehedinți, nici falsurile tolerate în instanțele de judecată, nici tratamentul diferit de care are parte o familie de români care vrea să înfieze un copil. Nici faptul că, în ciuda celor întâmplate, sistemul nu s-a îmbunătățit deloc.
“Cazul Sorina” a fost descoperit de Sabotorii Gorjului, o publicație din Gorj, care a urmărit povestea multe luni înainte ca ea să explodeze la nivel național. Mai exact de cel care se ocupă de această publicație, Nicolae Ivăniși, un personaj greu de definit, care nu este nici ziarist, nici politician, nici influencer, nici golan, nici om serios, dar este puțin din fiecare.
Nicolae Ivăniși, sătul să vorbească în gol de trei ani, de când a deschis televiziunea online Sabotorii Gorjului, s-a apucat de câteva luni de politică. Este coordonatorul politic al Alternativei pentru Demnitate Națioanală (ADN) Gorj. Un partid de 1% la nivel național, ale cărui baze au fost puse de fostul europarlamentar Cătălin Ivan. La Gorj, însă, ADN mi-a atras atenția nu atât prin lider, cât prin echipa care s-a adunat în jurul lui. De la cel mai vocal medic - dr. Elena Vlad la unul dintre cel mai buni meseriași din domeniul auto - Mădălin Filipescu, de la tânăra actriță Andreea Chirițescu la studenții Lucian Budulan și Anda Păunescu, plus antreprenori, avocați, salariați sau pur și simplu pierde-vară. Oameni extrem de diferiți, dar foarte implicați într-o campanie electorală care teoretic poate să le aducă la final doar dezamăgire sau în cel mai bun caz câteva posturi de consilieri locali. Și totuși, îi vezi foarte implicați, ca și cum de ei ar depinde mâine soarta lumii.
Acest partid, ADN Gorj, care are un fel de sediu neoficial la o terasă din centrul municipiului Târgu Jiu, a reușit să creeze în județ un început de mișcare politică în care să implice oameni noi, ceea ce formațiunile create pentru această nișă - USR și PLUS - nu au reușit, și nici partidele clasice, care vorbesc despre schimbarea clasei politice fără să o facă.
Revenind la “Cazul Sorina”, acesta nu a fost singurul subiect major de care s-au ocupat cei de la Sabotorii Gorjului, în speță Nicolae Ivăniși. A făcut carieră discursul lui la o întâlnire cu organizațiile de mediu care trăiesc pentru blocarea activităților energetice din Gorj, fie că vorbim de termocentrale, cariere miniere sau amenajările hidro de pe Jiu (Video AICI). Ivăniși aproape că i-a umilit atunci pe acei activiști de mediu, care au recunoscut că sunt finanțați de guvernul german, pentru interese de care ei ori nu au habar, ori nu le pasă. Ivăniși a fost acolo și când minerii de la Roșiuța au deblocat cu forța frontul de lucru, a fost și în grupul de ziariști protestatari care au obținut demiterea directorului de la spital, a fost și în războiul cu Aparegio care a pus taxă pe apa de ploaie, și în cel pentru readucea parcării Rodna în administrarea publică, iar acum vorbește despre cât de grave vor fi consecințele închiderii unor cariere miniere și grupuri energetice, dacă în loc punem cursuri de dezvoltare personală și anvelopări de blocuri, nu activități de producție.
A nu se înțelege că doar Ivăniși descoperă subiecte în județul ăsta, dar are totuși feeling pentru a depista problemele cu adevărat importante, care ascund fie un sistem de stat putred, fie grupuri de interese uriașe.
“Noi am muncit mult în acești trei ani, nu ca alții trei săptămâni în campania electorală. Nu știu însă dacă am reușit să facem transferul de imagine de la Sabotorii la ADN”, spunea Ivăniși într-o emisiune. Probabil că a reușit doar parțial, pentru că a intrat foarte târziu în cursa electorală.
ADN Gorj are șanse mari să intre în Consiliul Local Târgu Jiu, unde are nevoie de circa 1.500 de voturi. Pentru a accede în Consiliul Județean Gorj ar fi nevoie de circa 7.000 de voturi. Greu de obținut, câtă vreme ADN a reușit să își pună candidați la primării în mai puțin de jumătate din localități, dar nu imposibil. Sunt candidați de sute de voturi la Telești (Cristi Mischie), Țicleni (Dragoș Geică), Roșia de Amaradia (Drăgan Victor), Căpreni (Radu Bîrdăcel), Urdari (Dumitru Hangiu) și așa mai departe. Sigur, Ivăniși candidează și la președinția Consiliului Județean Gorj, unde voturile contează cel mult pentru orgoliul lui politic, pentru că aici nu are nici șanse teoretice, voturile utile fiind cele de la consiliile locale și consiliul județean.
Una peste alta, ADN ar merita o șansă să intre în Consiliul Județean Gorj, pentru că sunt oameni vocali pe listă, care i-au cam speriat deja pe cei obișnuiți să ocupe scaunele din administrația publică.
O echipă faină pare să se contureze și la Partidul Verde, care de asemenea are șanse să intre în Consiliul Local Târgu Jiu. Fostul social-democrat Adrian Tudor conduce acest partid în Gorj, dar abia de câteva săptămâni, astfel că, deși are echipă bună și la Consiliul Județean, unde lista este deschisă de profesorul Ghimiși, șansele de a face pragul de 5% sunt prea mici.
În rest, la Gorj PMP diferă de PSD și PNL doar prin faptul că este mai mic, ALDE este ca și mort, Pro România pornise bine, dar mulți dintre cei care au crezut că pot face acolo o altfel de politică deja au plecat, PLUS reușește performanța să nu existe, deși la nivel național este un partid foarte fain, iar USR a reușit să alunge toți tinerii care au avut ceva de spus.
Deși partidele sunt cam praf, pe fiecare listă există și oameni care merită votați, așa că nu strică să mergeți la vot pe 27 septembrie. Votați oameni, nu partide mari sau mici, pentru că ele sunt mari sau mici doar pentru că primesc sau nu voturile noastre.