Știri politice

Sunt câțiva cititori care au semnalat redacției Pandurul faptul că este prea puțină informație din zona politică. Este an electoral, sunt alegeri peste două luni și oamenii ar vrea să afle mai multe despre candidați.

Să vedem care au fost știrile politice din ultimele zile, pe care nu le-ați citit în Pandurul. Romanescu zice că pe Weber l-a impus Dragnea la șefia PSD. Vîlceanu spune că o să scadă numărul de cazuri de Covid în câteva zile. Lădaru vede interlopi pe lista lui Romanescu. Weber și Cârciumaru, atac la guvernul PNL. Și lista continuă cu declarații politice pe care probabil că nu le-ați auzit, dar nu ați pierdut nimic.

Când vor fi depuse candidaturile, când vom vedea listele de candidați, o să încercăm să îi prezentăm pe cât mai mulți dintre ei. Nu vom declara campanie electorală, în sensul că nu vom face contracte cu partidele politice, nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu asta, ci pentru că spațiu disponibil pentru reclame nu prea avem, iar articolele pe care le trimit partidele pentru a fi publicate în regim de publicitate sunt mult prea stupide. De obicei sunt la modul: candidatul nostru a fost în cutare cartier, unde a vorbit cu oamenii care i-au spus cât îl apreciază. Nu pierdeți nimic dacă nu citiți asta, iar noi pierdem niște bani și atât.

Este adevărat că primarul liberal din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și-a prezentat lista de consilieri și că acest subiect ar fi meritat un articol în ziarul Pandurul. Am văzut vreo două articole interesante în alte ziare și o emisiune aproape de divertisment, atât de comică e lista. Da, lista propusă de Romanescu este subțire spre penibilă, iar pe ici, pe colo, ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Dar, alegerea noastră este să așteptăm depunerea tuturor listelor și să vi le prezentăm pe toate, cu bune și rele, atât cât vom putea afla despre fiecare. Din ce se conturează, urmează patru ani la fel ca ultimii patru, adică patru ani ratați pentru județ.

Urmăresc cu interes scena politică citind alte publicații și ascultând emisiuni, ceea ce vă recomand la fiecare, dacă doriți să fiți bine informați. Dacă se întâmplă ceva interesant, o să aflați și din Pandurul. Din păcate, nu se întâmplă.

Vă mai ținem la curent cu politicienii care se mai mută de la un partid la altul, vă mai spunem dacă și-a mai anunțat cineva candidatura... În rest, vorbărie cu sau fără logică, candidați care nu reușesc să vină cu ceva nou de la o emisiune la alta.

Misiunea unui jurnalist este să prezinte lumea așa cum este. Cine ne dă nouă dreptul să spunem că politicienii spun prostii și de aia nu scriem despre ei? Avem de ales între a promova politica vorbelor goale sau a nu scrie deloc. Adică între rău și rău. Ar mai fi varianta de a fi critici cu toți, într-un județ fără speranță. Alegerea noastră în această etapă este de a sta la distanță, a face câteva relatări și cam atât. Le cerem scuze acelor cititori care așteaptă mai mult. Gorjul are multă presă, candidații sunt peste tot, așa că au de unde se informa. Nu vrem să vă îndepărtăm de Pandurul, doar încercăm să vă explicăm de ce știrile politice sunt prea puține, prea seci pe site-ul nostru.

Vizualizări: 2,792

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: