Avocata lui Floarea recunoaşte că acesta a luat bani de la Voicu
Omul de afaceri gorjean Dan Radu Floarea nu a fost audiat până acum în legătură cu dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu, în ciuda faptului că în presă au apărut stenograme după convorbiri telefonice purtate de acesta cu parlamentarul aflat în arest preventiv. Avocatul acestuia, fosta jurnalistă Laura Dragotescu a confirmat oficial faptul că nici un procuror nu i-a adresat clientului său vreo întrebare, deşi stenogramele l-au făcut celebru prin toată ţara.
Afaceristul gorjean a fost într-o stenogramă finul lui Cătălin Voicu, pentru ca, apoi, acesta să declare într-o altă stenogramă că nu este, realitatea fiind aceea că senatorul PSD convenise cu Floarea să-i cunune peste ani de zile băiatul atunci când acesta se va căsători. Arestarea lui Voicu s-a făcut în baza interceptării convorbirilor telefonice ale lui Dan Radu Floarea, dar şi ale avocatei sale, Laura Dragotescu. „Este o situaţie destul de ciudată pentru că nici eu şi nici clientul meu, domnul Dan Radu Floarea, pe care îl reprezint de peste 10 ani, am fost expuşi în acest caz fără să avem vreo legătură cu ancheta care a făcut atâta vâlvă. Domnul Floarea nu a dat nimănui nicio declaraţie despre discuţiile cu domnul Voicu sau despre relaţiile dintre dumnealor şi de aceea s-a şi speculat în presă ba că îi este fin, ba că nu este”, declară Laura Dragotescu.
Împrumuturi restituite, telefoane interceptate
Avocatul lui Floarea recunoaşte, aşa cum reiese şi din stenogramele apărute în presă, că acesta a împrumutat de-a lungul timpului diferite sume de bani, inclusiv de la Cătălin Voicu, pe care le-a restituit însă fără probleme sau fără să i se perceapă vreo dobândă. „Din stenogramele astea din presă am aflat şi eu că aveam telefonul monitorizat pe 29 martie, acolo spunându-se că numărul este pe numele unei firme la care sunt administrator, ceea ce nu e adevărat, pentru că pe 8 martie telefonul a fost trecut pe numele meu. Stau şi mă întreb de când îmi este ascultat telefonul şi cu ce scop, mai ales că, la operatorul de telefonie mobilă e trecut ca utilizator fratele meu, dar în stenograme cei de la DNA folosesc numele meu şi al firmei”, menţionează Dragotescu.
Conform stenogramelor unor discuţii telefonice purtate de omul de afaceri Dan Radu Floarea, Cătălin Voicu a avut cu acesta o convorbire în care face referire la un împrumut de 200.000 de euro, bani care, în opinia procurorilor DNA, reprezintă mita pentru judecătorul Florin Costiniu. Într-o altă discuţie telefonică, purtată de Floarea cu avocatul său Laura Dragotescu, acesta menţionează că dacă va fi chemat la DNA va spune „doar adevărul”.
Trecut controversat
Dan Radu Floarea este patron al unor firme din Târgu Jiu, printre care şi Nurelo Prest Com SRL, cea despre care procurorii DNA fac referire într-un rechizitoriu privitor la prejudiciul de la CFR SA generat de fostul director general Mihai Nicolaiciuc. Firma din Târgu Jiu a beneficiat de patru comenzi în anii 2002 – 2003 fără să fi fost respectate procedurile de achiziţie, procurorii susţinând că CFR ar fi cumpărat mărfuri de care nu avea nevoie, dar la suprapreţ, prejudiciul fiind estimat la peste 2,5 milioane lei.
De asemenea, la începutul anilor 2000, patronul firmei Nurelo Prest Com SRL a fost implicat în denunţarea a doi funcţionari din Ministerul Industriei, acuzaţi că ar fi primit mită de la acesta şi de la reprezentanţii unei alte firme din Târgu Jiu pentru eliberarea unor avize care să permită funcţionarea unor depozite de colectare de fier vechi pe raza judeţului Gorj. Scandalul respectiv a izbucnit la scurt timp după ce firma amintită de a fost acuzată de alţi reprezentanţi ai Ministerului Industriei de faptul că ar fi folosit documente false pentru a obţine autorizaţia de funcţionare a unui depozit de fier vechi, conform unui comunicat de presă dat publicităţii de fostul Minister al Industriei în octombrie 2003.