Au obținut nota 10 la interviurile pentru directorii de școli
Doar doi candidați înscriși pentru ocuparea posturilor vacante de directori și directori adjuncți de școli și grădinițe din Gorj au obținut nota 10 la interviurile care au debutat miercuri.
Notele maxime au fost obținute chiar în prima sesiune de interviuri de către directoarea Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” și concurentul pentru postul de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu. La proba scrisă, ei au obținut notele de 7,40, respectiv 8.60.
Luni, 21 martie, este ultima zi de susținere a proiectelor de management.
În cele trei zile, 14 candidați s-au retras din concurs, iar unul nu s-a mai prezentat. S-au înregistrat doar trei note sub 7, pragul minim de promovare. Cel mai slab rezultat, 5,60, a fost obținut de un candidat care a optat pentru postul de director al Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.
Joi și vineri nu a mai fost obținută nicio notă de 10, cel mai mare punctaj fiind de 9,80.
Se știe oficial și numele primului director admis. Este vorba de candidata pentru postul de director al Grădiniței cu program prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu Jiu. Ionela Văduva a obținut nota 8.00 la scris și 8.40 la interviu, așa că va fi numită pe post. Este unul dintre cei trei candidați care nu au optat pentru anonimizarea datelor personale, fiind de acord să le fie afișate numele.
Interviurile reprezintă etapa finală a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de directori. Sunt 48 de candidaţi care au trecut de proba scrisă pentru 53 de posturi de directori şi directori adjuncţi, rămase vacante după concursul din toamnă.
În 31 martie vor fi validate rezultatele finale, urmând ca în 4 aprilie să fie emise deciziile de numire, care vor intra în vigoare la 18 aprilie.