Târgu Jiu: Șantierul fără sfârșit se extinde în centrul orașului

Șantierului fără sfârșit de pe Calea Eroilor, din Târgu Jiu, i se va adăuga încă un șantier. În centrul municipiului. Târgujienii vor avea nevoie de nervi de oțel pentru că și centrul pietonal va intra, în curând, în șantier. Va fi înlocuit betonul amprentat cu granit. De lucrări, se va ocupa Compania Națională de Investiții.

Tot centrul va intra în reparații. Va fi un șantier întins pe mai bine de 32.110 de metri pătrați. Va fi spart betonul amprentat și va fi înlocuit cu granit. Proiectul mai prevede și amenajarea spațiilor verzi, a fântânilor arteziene din centru, dar se vor înlocui și stâlpii de iluminat.

Primăria Târgu Jiu va aloca circa un milion de lei pentru racordurile la utilități.

În total, cinci milioane de euro a alocat Guvernul pentru această investiție care ar trebui să se armonizeze cu proiectul propus pentru Calea Eroilor, aflată încă în șantier spre disperarea târgujienilor care locuiesc în zonă ori a celor nevoiți să o traveseze. 

Vizualizări: 7,100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: