Au început lucrările la mănăstirea de la Castelul Roșianu
Au demarat lucrările la Castelul Roșianu din Turburea, la acest sfârșit de săptămână. Mai precis, sunt în desfîșurare lucrări de amenajare a terenului pe care va fi construită o mănăstire.
În unie 2022, în apropierea conacului Roșianu, a fost sfințită și piatra de temelie pentru construcția mănăstirii ce va fi amplasată în zonă. Mănăstirea va avea o capacitate de o mie de persoane. Proiectul complex mai include și asfaltarea drumului de acces către castel, precum și construirea unei parcări.
În plus, planul care este mult mai complex include construirea unor chilii, unui amfiteatru și unei biblioteci în complexul renovat. Acesta va include și o sală de mese cu o capacitate de 400-500 de persoane, două pavilioane de cazare cu o capacitate totală de 300 de persoane, precum și o sală de sport pentru 350 de persoane.
Se va amenaja un spațiu de campare pentru 500 de persoane, 20 de căsuțe de lemn pentru cazare, dar și un spațiu dedicat atelierelor de pictură, cultură, olărit sau broderie.