Au bătut un adolescent cu o bâtă și i-au furat telefonul și adidașii

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 26 ani, respectiv 18 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceștia au bătut un adolescent și au furat tot ce avea la el. I-au furat telefonul, un inel și chiar și adidașii. 

"Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, 2 tineri, la data de 18 februarie, prin folosirea de violenţă i-ar fi sustras unui alt tânăr de 17 ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu, mai multe bunuri pe care le avea asupra sa.

Pe data de 20 februarie, în urma activităţilor desfăşurate, au fost depistaţi în municipiul Râmnicu Vâlcea, 2 bărbați bănuiţi de comiterea faptei. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi recuperate bunurile sustrase, respectiv un telefon mobil, un încărcător, un inel, o pereche de adidași și bâta folosită la comiterea faptei", a transmis IPJ Vâlcea. 

După ce au dormit o noapte în spatele gratiilor, cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. 

Vizualizări: 1,383

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: