Atenţie! Cad stânci pe Defileul Jiului
Drumul Naţional 66, de pe Valea Jiului, a fost blocat ieri dimineaţă din cauza unor stânci care s-au desprins din blocul de piatră de pe marginea drumului şi au căzut pe carosabil. Timp de peste o oră, traficul s-a desfăşurat cu dificultate, circulându-se doar pe un singur sens.
Din cauza unor stânci de câteva tone, care au căzut pe carosabil, în zona Cariera Meri, drumul naţional 66 a fost blocat mai bine de o oră. În acest timp, circulaţia s-a desfăşurat în condiţii dificile pe o singură bandă de mers. Speriaţi, şoferii nici nu şi-au putut imagina ce ar fi însemnat ca o maşină să fi fost în zonă în momentul prăbuşirii. „Doamne Fereşte! La cât sunt de mari ne-ar fi strivit dacă am fi trecut pe aici când au căzut. Ar fi trebuit să pună plasă de sârmă pe stânci, aşa cum e în altă parte, nu să le lase aşa că pică întruna”, a declarat un şofer care aştepta în coloană pentru a putea trece.
Prăbuşirea stâncilor a avut loc din cauza temperaturilor variate din această iarnă care au favorizat desprinderea lor din blocul de piatră. Pentru a îndepărta stâncile de pe carosabil, a fost nevoie ca în zonă să intervină două excavatoare.
Cei care ar fi trebuit să se preocupe de evitarea acestor evenimente sunt cei de la Drumurile Naţionale. Aceştia mărturisesc faptul că doar o parte din Defileul Jiului este protejat cu plasă de sârmă pentru a împiedica alunecarea stâncilor. „După cum ştiţi, Defileul Jiului are o întindere foarte mare. Există plasă doar pe o porţiune. În curând se va demara proiectul de modernizare al tronsonului şi probabil că în planul de lucru este inclusă şi această lucrare”, a declarat Dumitru Leuştean, director Drumurile Naţionale, filiala Gorj.