Concert la Coloana Infinitului. Au acces doar persoanele vaccinate anti-Covid ori cu test negativ

O serie de evenimente muzicale a programat municipalitatea în Parcul Coloanei fără Sfârșit, din Târgu Jiu. Concertele vor fi organizate până în septembrie. Primul eveniment va avea loc, în acest weekend. La Târgu Jiu, va ajunge pianistul Horia Mihail. Doar persoanele vaccinate ori care prezintă un test negativ la Covid vor avea acces la spectacol.

“Pianul călător, Orchestra Metropolitană Bucureşti, Vioara lui Enescu, Violoncellissimo, Duelul viorilor vă invită la întâlnirea cu muzica bună în Parcul Coloanei fără sfârşit. De-a lungul edițiilor anterioare, toate aceste evenimente reunite sub genericul Turnee de poveste s-au dovedit autentice povești de succes de anvergură naţională şi chiar internaţională. Drumul nu a fost ușor, efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile sau spaţiile în aer liber au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniți la concerte”, a transmis Primăria Târgu Jiu într-un comunicat de presă.

Primul concert din seria „Turnee de poveste” în Parcul Coloanei fără sfârşit va avea loc în seara de 5 iunie, de la ora 20 şi va fi recitalul Pianul Călător – Encore susţinut de pianistul Horia Mihail.

Pentru spectacolul de sâmbătă, 05 iunie 2021, accesul este permis doar persoanelor vaccinate sau care au efectuat un test PCR sau rapid (valabile 72, respectiv 24 de ore), sau care dețin un certificat medical care să ateste faptul că au fost infectate cu virusul Covid-19 și s-au vindecat. Minorii cu vârsta peste 5 ani pot participa doar cu condiția să poarte mască de protecție, au mai anunțat reprezentanții primăriei.

Programul evenimentelor:

5 iunie – Pianul călător

26 iunie – Orchestra Metropolitană Bucureşti, dirijor Daniel Jinga

2 iulie – Vioara lui Enescu

20 august – Violoncellissimo - Clasic la puterea a treia

28 septembrie – Duelul viorilor

Galerie foto



Vizualizări: 2,444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: