Aprobarea planului de restructurare pentru CE Oltenia întârzie
Sindicatele și oficialii Complexului Energetic Oltenia așteaptă vești de la Comisia Europeană privind planul de restructurare al companiei care este analizat de săptămâni bune. În cel mai bun scenariu, acesta ar putea fi aprobat până la sfârșitul acestei luni. Dacă va întârzia, compania ar putea întâmpina probleme mai ales că, până la sfârșitul lunii aprilie, trebuie să cumpere toate certificatele de dioxid de carbon astfel încât să mai poată funcționa și după această dată.
Liderii de sindicat speră ca planul de restructurare să fie aprobat până la sfârșitul acestei luni, astfel încât să fie timp suficient să primească ajutorul de stat și să cumpere certificatele de dioxid de carbon de care are nevoie.
„Cunosc multe afirmații care s-au făcut cum că undeva, la finalul lunii ianuarie, vom primi avizul Comisiei Europene. Sunt aceiași actori care duc mai departe acest program de restructurare. Ce ar fi însemnat să fie preluat de alte persoane care nu era în temă cu acest Complex? Ce probleme ar fi provocat acest lucru? Era foarte puțin probabil să se facă acest prim pas în perioada aceasta. Trebuie să primim bani, ajutor de stat, legal, pentru a cumpăra certificatele de dioxid de carbon. Până la 30 aprilie trebuie cumpărate aceste certificate”, a explicat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.
Dacă s-ar prelungi perioada de așteptare, implicit compania va primi ajutorul de la stat mai târziu, iar prețurile certificatelor de dioxid de carbon riscă să explodeze, din nou, la fel ca anul trecut. „Posibil să fie anumite mutații. Pe noi ne interesează chestiunea asta imediată pentru că de aceasta depinde foarte mult viitorul imediat al companiei. Dacă s-ar prelungi, ne-am duce spre limita acestui interval în care trebuie să cumpărăm certificatele. Cu cât ne ducem spre finalul perioadei, cu cât este foarte posibil ca prețurile certificatelor să crească și banii respectivi să fie la limită”, a mai spus Pîrvulescu, la Tele3.