Aproape 19.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
Au fost raportate aproape 19.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, menținând astfel trendul de scădere înregistrat în ultimele zile.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 18.751 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 157 decese, dintre care 13 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00, a anunțat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.