Anunțul făcut astăzi de Florin Cîțu
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a convocat pentru sâmbătă Biroul Executiv al formaţiunii.
El spune că şedinţa BEx de vineri în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional al PNL nu a fost statutară, deoarece nu a fost convocată nici de el, nici de secretarul general.
"Toate documentele care au venit la partid erau adresate preşedintelui partidului pentru solicitare de BEx. În partid avem o regulă. Eu voi respecta de fiecare dată aceste reguli cât sunt la PNL şi am convocat, conform regulilor din PNL, un BEx, mâine, la ora 12,00, cu prezenţă fizică, unde voi anunţa mai multe lucruri", a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul central al partidului.
Liderul PNL a susţinut că a comunicat cu toată lumea din partid şi s-a declarat dezamăgit pentru situaţia în care s-a ajuns. El a spus că în urmă cu şase luni a pornit un proiect alături de o echipă, iar acum a plecat în vizită oficială în SUA şi la întoarcere se confruntă cu o situaţie fără să se fi purtat în prealabil o discuţie în partid.
"Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face. (...) Sunt dezamăgit de această situaţie, pentru că sunt oameni cu care am pornit la drum acum şase luni de zile. Am pornit pentru un proiect, plec în SUA reprezentând România cu câteva întâlniri foarte bune, mă întorc acasă cu această situaţie fără să avem o discuţie", a afirmat Cîţu.
La rândul său, secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a informat că îşi va anunţa demisia din funcţie la şedinţa de sâmbătă, pentru că nu vrea să participe la "un bâlci" în partid.