Angajări mai rapide pentru rudele minerilor decedați
Rudele angajaților din cadrul Complexului Energetic Oltenia care au murit vor fi angajate mai rapid față de cum s-a întâmplat până acum. Oficialii companiei au stabilit cu liderii de sindicat să fie șterse anumite etape din acest proces și să nu mai fie așteptată întrunirea Comisiei Mixte ca să fie aprobate aceste angajări, ci să fie decise direct de către Directorat.
Astfel, nu se mai tărăgănează angajările chiar și cu lunile. Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, dacă, din nefericire, un angajat din companie încetează din viață, producătorul de energie este obligat să angajeze în loc o rudă a acestuia.
Până acum, aceste angajări se făceau abia după ce erau parafate în cadrul Comisiei Mixte. Ca să nu se mai piardă timp, la ultima întâlnire între directorii companiei și liderii de sindicat, s-a stabilit să se treacă peste această etapă și să fie angajate rudele celor decedați printr-o decizie a Directoratului.
Au fost cazuri când rudele celor decedați au fost angajate chiar și după o jumătate de an. “Am decis să se evite această soluție care ar fi însemnat o perioadă mai lungă de timp și să fie angajați mai rapid printr-o decizie a Directoratului. Comisia mixtă se întâlnea la o perioadă mai lungă de timp. Au fost colegi care au decedat în septembrie, octombrie și abia acum am reușit să aprobăm angajările”, a spus Ion Rușeț, consilierul Directoratului companiei, la Accent TV.