Anchetă la spitalul Covid din Târgu Cărbunești

Este anchetă internă la spitalul suport Covid din Târgu Cărbunești, județul Gorj, după ce pe pagina de socializare au apărut imagini cu un pacient externat cu flexura în mână, în jurul căreia erau urme de sânge.

Pacientul a fost externat la cerere. "A fost o stare de tensiune între pacient și cadrele medicale. A fost externat cu flexura pentru ca să continue tratamentul, probabil", a declarat managerul spitalului, Constantin Târziu, care a anunțat o anchetă internă.

Toate cadrele medicale implicate vor ajunge în fața Comisiei de Disciplină și vor fi aplicate sancțiuni, dacă se va ajunge la concluzia vinovăției acestora. 

Vizualizări: 4,440

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: