Ample investigații la Altex și Flanco

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor Samsung Electronics România SRL, Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA.

"Inspecțiile s-au derulat în cadrul unei investigații privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate de fixare a preţurilor de vânzare în cadrul politicii comerciale implementate de Samsung Electronics România SRL pe piața produselor electronice și IT&C din România. Astfel, investigația vizează relația dintre compania Samsung Electronics România SRL și partenerii acesteia, printre care Altex România SRL, Flanco Retail SA și Dante Internațional SA. Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență", transmite Consiliul Concurenței.

Samsung Electronics România SRL este subsidiara locală  a grupului Samsung, un producător și distribuitor mondial de produse electronice și produse de tehnologia informațiilor.

Altex și Flanco comercializează on-line și prin intermediul unor rețele naționale de magazine o gamă largă de produse din categoria electronicelor și IT&C, electrocasnice si multimedia.

Dante administrează platforma on-line eMAG.ro, prin intermediul căreia comercializează o gamă largă de produse, echipamente și componente IT, electronice, electrocasnice etc.

"Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate", mai arată sursa citată.

Vizualizări: 2,137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: